Crăciunul la Casa Albă // Prima Doamnă a SUA a prezentat decorațiunile în cadrul unui tur de presă
Casa Albă îmbracă straie de sărbătoare. Pregătirile de Crăciun au fost încheiate, iar decorațiunile au fost prezentate în cadrul unui tur pentru presă, organizat de Prima Doamnă Jill Biden. Tradițional, Casa Albă organizează excursii pentru turiști în peste o sută de încăperi, care sunt, de obicei, închise pentru cetățeni.

În fiecare an, în luna decembrie, Casa Albă este plină de decorațiuni de sărbători: brazi, coronițe, ghirlande, luminițe colorate sau case de turtă dulce.
Pentru a crea această atmosferă magică au fost instalați 98 de pomi de Crăciun, peste 142 de mii de luminițe sclipitoare și 34 de mii de ornamente. A fost nevoie și de 15 mii de metri de panglică, 22 de mii de clopoței și 350 de lumânări.
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, speră că decorațiunile îi vor inspira pe vizitatori și vor evoca „copilul interior” din ei.
*„Acest an marchează cea de-a 200-a aniversare a celebrei poezii și a cărții „Noapte de ajun!” -„Twas the Night Before Christmas”, publicată în 1823. Decorațiile au ținut cont și au expus mostrele de carte din edițiile din ultimele două veacuri.
Familiile Gărzii Naționale vor fi printre primii membri ai publicului care vor vedea decorațiunile.
Unul dintre primii pomi de Crăciun pe care vizitatorii îl vor vedea, este decorat cu ornamente din lemn cu stele de aur gravate cu numele membrilor serviciului căzuți la datorie. Astfel, este adus un omagiu militarilor care și-au sacrificat viața pentru securitatea și prosperitatea țării.
Sufrageria de stat a fost decorată cu Casa Albă din turtă dulce.
În luna decembrie, Casa Albă organizează în mod tradițional tururi pentru turiști în peste 100 de încăperi, care sunt de obicei închise pentru cetățeni.
Peste 25 de mii de persoane sunt așteptate să viziteze decorațiunile de sărbători și să afle despre istoria edificiului.