Interviu ÎN CONTEXT// Oleg Serebrian: Abuzurile regimului de la Tiraspol sunt un răspuns la acțiunile legitime ale Chișinăului
Autoritățile neconstituționale de la Tiraspol își marchează teritoriul prin instalarea neautorizată în Zona de Securitate a unor bariere între Varnița și Tighina. Cum evoluează „Dosarul transnistrean” a comunicat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, prezent în platoul emisiunii „În Context” de la Moldova 1.
Vedeți în continuare textul interviului.
Radu Osipov: Domnule vicepremier, bună seara.
Oleg Serebrian: Bună seara.
Radu Osipov: Așadar, am avut în ultimele luni câteva șicane, să le spunem, din partea regimului de la Tiraspol: o barieră abuzivă la Varnița, o jurnalistă interzisă la un meci de fotbal. Vedeți în aceste întâmplări o legitate cu care ne-am obișnuit, niște episoade nelegate între ele sau ceva mai mult decât atât? V-ați clarificat totuși, până la urmă?
Oleg Serebrian: Interpretarea noastră este că aceste acțiuni sunt încercări de a riposta cumva la câteva acțiuni ale Chișinăului. Prima este acea măsură pe care Tiraspolul a considerat-o restrictivă introdusă la 1 septembrie 2022, cu prenotificarea vizitelor zise de lucru sau, mă rog, oficiale, cum să le numim ale responsabililor din partea stângă a Nistrului, care vă amintiți că a stârnit vârtejuri dincolo de Nistru.
A doua, care rămâne în continuare o temă predilectă la Tiraspol și cei care urmăresc presa de dincolo de Nistru probabil că au văzut acest lucru. Este așa-zisa Lege a separatismului, care de fapt este o completare, o amendare a Codului penal pe care sunt foarte multe plângeri din partea Tiraspolului, direcționate spre organisme internaționale, nu doar spre OSCE (Misiunea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa - n.r.), dar au fost și adresări la Națiunile Unite (Organizația Națiunilor Unite, ONU - n.r.) că Chișinăul ar crea anumite impedimente. Deci nu ei, ci noi am crea impedimente liberei circulații, la libertatea de expresie și așa mai departe. Am fost surprinși să vedem că există totuși un auditoriu pentru acest gen de mesaje care vin din partea Tiraspolului. Bine, ar mai fi și alte câteva, dar noi interpretăm aceste acțiuni ale Tiraspolului ca un fel de răspuns la acțiunile legitime pe care le întreprinde și le-a întreprins Chișinăul în ultima vreme.
Oricum, profit și de această ocazie să spun că noi suntem determinați să mergem mai departe pe acest gen de acțiuni, care este împingerea regiunii transnistrene spre câmpul legal al Republicii Moldova. Niciun fel de acțiuni ale Chișinăului pe care ei le numesc abuzive și înspăimântarea cu care presa din stânga Nistrului „informează”, între ghilimele, populația de acolo că amendamentele la Codul penal vor duce la procese în șir față de cetățenii simpli din stânga Nistrului, acest lucru nu se va întâmpla în niciun caz. Dar totodată vom face tot posibilul ca treptat-treptat această regiune să intre în câmpul legal. Populația de acolo să trăiască după alte reguli. Mediul de afaceri de acolo să trăiască după alte reguli și așa-zișii responsabili de acolo, de asemenea.
Radu Osipov: Domnule Serebrian, se vor împlini în februarie doi ani de când a început războiul rusesc împotriva Ucrainei. De la un pericol destul de real să fim invadați, am ajuns la acest moment, când rezistența ucraineană apără Republica Moldova. Ați observat din partea oamenilor Kremlinului de la Tiraspol că și-au schimbat, poate și-au revăzut prioritățile, strategiile și modul în care se văd ei în Republica Moldova în viitor?
Oleg Serebrian: Bine, sunt convins că, la nivelul cetățenilor, al omului de rând, care este, să spunem așa, publicul prioritar pentru noi și ar trebui să fie publicul prioritar pentru Chișinău. Acești oameni care sunt întâi de toate prizonierii acestui regim și care ei întâi de toate trebuie... Reintegrarea, înseamnă eliberarea acestor oameni de orice etnie ar fi: români, ucraineni, ruși. Dar legat de așa-zisele autorități de acolo, sigur că demersul era unul la începutul anului 2022, între timp, situația s-a schimbat, retorica s-a schimbat. Nu s-a schimbat doar această atitudine foarte belicoasă pe care unii responsabili de la Tiraspol, inclusiv cei implicați în procesul de negocieri, care continuă să învinuiască Chișinăul de toate relele, inclusiv partenerii internaționali, deși nu doar Chișinăul.
Radu Osipov: Domnule Serebrian, totuși, există și o anumită simbioză Chișinău-Tiraspol, moștenită de la Uniunea Sovietică. Suntem legați de Transnistria prin nodul energetic Cuciurgan, gazele rusești care permit subzistența acestui regim. Veți păstra aceste înțelegeri și sunt ele în acest moment o garanție pentru pace?
Oleg Serebrian: Bine, în ce măsură ele sunt o garanție pentru pace este greu de spus. Garanția pentru pace, în mare parte, este cea pe care ați menționat-o Dumneavoastră - rezistența eroică a armatei ucrainene. Pentru că, dacă ne-am fi imaginat un scenariu catastrofic că, în martie-februarie 2022, armata ucraineană n-ar fi fost un zid pentru noi, dar și pentru Europa, trebuie s-o spunem. Atunci nicio înțelegere pe sectorul energetic nu asigură pacea.
Firește că aceste înțelegeri au o rațiune economică, dincolo de rațiunea socială sau politică pe care o văd unii, au o rațiune economică. Prețul – sensibilitatea configurației rețelelor energetice, pentru că, chiar dacă așa cum am spus, dar și cu alte ocazii colegul meu, ministrul Parlicov, de asemenea, a menționat acest lucru. Căile de acces pentru curentul electric, care ar putea fi importat sau a fost importat din România, sau din Ucraina, sau dacă ar fi importat din altă parte, depinde în mare măsură de acest nod de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan. Nu în totalitate, dar există căi de acces dinspre Nord, dar care au o arie limitată zonală.
După cum știți, a fost încheiat recent un acord care permite achiziția de energie electrică până la 31 decembrie 2024. Este foarte bine că avem un acord pe termen lung. El oferă întâi de toate siguranță și predictibilitate. Pentru că predictibilitatea era un lucru de care aveam nevoie. Semnarea acordului din lună în lună, după fiecare lună sau după fiecare două sau chiar trei luni, trezea întotdeauna anumite îngrijorări, motive de speculații și așa mai departe.
Dar este, de ce nu, și un stimul pentru o mai bună înțelegere, eventual, între Chișinău și Tiraspol. Pentru că lucrurile merg prost în general și în procesul de negocieri, inclusiv. Nu ascundem acest lucru, că succese prea mari în procesul de negocieri nu sunt. Dar iată că pe această filieră energetică sau pe anumite filiere concrete punctuale am reușit să obținem o înțelegere. De fapt, este mai mult meritul colegilor de la Ministerul Energiei de la alte agenții, pentru că noi nu am fost implicați în negocierea acestui pachet, a acestei înțelegeri. Oricum, l-am salutat și considerăm că, dintr-o perspectivă economică, este avantajos, dar și dintr-o perspectivă a reintegrării poate fi avantajos.
Radu Osipov: S-a discutat mult la nivel înalt despre integrarea în doi pași. Considerați că ar fi posibilă europenizarea în stânga Nistrului? Care sunt totuși pârghiile noastre, ale Guvernului de la Chișinău? De exemplu, comerțul cu Uniunea Europeană a dat acele rezultate pe care le-ați așteptat?
Oleg Serebrian: Cred că integrarea, reintegrarea graduală este o tactică pe care trebuie să o urmăm. Ar fi și foarte complicat să ne imaginăm cum s-ar produce o integrare, reintegrare forțată, într-o jumătate de pas, cum văd unii, pentru că sunt foarte-foarte multe subiecte care trebuie analizate la rece și care pun probleme tehnice, inclusiv, în procesul de reintegrare. Problema deținuților, justiția tranzitorie, problema sectorului bancar, introducerea leului care necesită o anumită perioadă de timp.
Deci, de asta am zis că mergem pe etape. Începem cu dosarul economic, chiar dacă efectele Acordului de liber schimb nu au adus rezultate poate exagerat de optimiste pe care le-am avut în procesul de apropiere dintre Chișinău și Tiraspol. Oricum, ele au avut un efect. 70% din comerțul exterior al regiunii transnistrene este cu Uniunea Europeană. Această europenizare a comerțului, fără îndoială că își va avea efectul politic în timp. Nu putem aștepta efecte politice imediate. Efectele politice, ca și cele de mentalitate, au nevoie de timp pentru a se acomoda. Sunt convins că, în timp, acele întreprinderi care fac comerț mai curând cu Uniunea Europeană se vor reprofila, dacă vreți, și ca imagine politică spre Uniunea Europeană. Deși este o problemă de timp. Oricum, sunt optimist că acest scenariu al unei reintegrări graduale, nu neapărat sincronizat cu procesul de integrare europeană, dar favorizat de acesta, incontestabil favorizat de acesta, va avea sorți de izbândă. Aici vreau să fac o paranteză. Cum să zic? Orice trimitere la alte conflicte din regiunea Mării Negre, Abhazia, Osetia de Sud, conflictul din Karabah care deja s-a epuizat sunt stângace. Pentru că subiectul transnistrean, dosarul transnistrean este foarte deosebit. Noi nu vrem să ne integrăm în teritoriu. Noi vrem să integrăm și oamenii care sunt acolo.
Asta este sarcina noastră. Cu o economie care a funcționat, din păcate, vreme de 30 de ani datorită circumstanțelor care au existat. A funcționat într-un fel aproape că autonom de Chișinău. Iată că acum este nevoită să se reintegreze și se reintegrează rapid, nu doar prin reînregistrare sau înregistrare la ASP, dar asumându-și anumite reguli pe care le impune. Sigur că sunt critici. Iarăși fac trimitere la acea presă de la Tiraspol, care vociferează critici legate de închiderea unor întreprinderi sau eventuala închidere a unor întreprinderi din regiunea transnistreană. Impunerea anumitor taxe, anumitor rigori din partea Chișinăului la export-import inclusiv.
Radu Osipov: Până acum s-a discutat în spațiul public despre această concurență neloială.
Oleg Serebrian: Absolut. Sunt absolut de acord că întreprinderile de pe ambele maluri trebuie să ajungă la aceleași rigori. Nu putem avea anumite rigori, anumite standarde pentru Fabrica de ciment din Rîbnița și anumite standarde pentru “Lafarge” din Rezina (Fabrica de Ciment). Un investitor important care, de asemenea a creat locuri de muncă pentru locuitorii de acolo și e o întreprindere importantă din mai multe din mai multe puncte de vedere pentru noi. Nu zic că Fabrica de ciment din Rîbnița n-ar fi importantă. În niciun caz nu vrem să o închidem, cum pretind cei de la Tiraspol, sau să punem presiune pe ea pentru a o închide. Avem în vedere faptul că acolo lucrează oameni, că acești oameni au și un pașaport al Republicii Moldova, mulți dintre ei cel puțin au familii, că în mare parte orașul depinde de activitatea acestei întreprinderi, dar activitatea ei trebuie să fie conformă cu rigorile Republicii Moldova și euroconforme în același timp.
Radu Osipov: “Dosarul transnistrean” depinde mult de războiul Rusiei contra Ucrainei. Nu știm cum se va termina războiul sau când. Cum vedeți și Dumneavoastră, iată, această soluție diplomatică? S-a vorbit și despre un statut special. Cine va negocia acel statut, care va fi greutatea Rusiei în aceste negocieri și are Guvernul Republicii Moldova această putere să stabilească propriii termeni ai statutului special pentru regiunea transnistreană?
Oleg Serebrian: Termenii statutului special sunt înscriși în legea din 2005. În principiu, această lege nu a fost anulată și orice statut ar fi aplicat sau va fi aplicat, el trebuie să țină cont de legea respectivă. Îmi vine greu să cred că cineva se va putea îndepărta mult de legea dată. Care, da, poate că în decurs de aproape două decenii merita pe undeva revăzută, corectată. Dar, să zic așa, liniile directorii sunt în legea din 2005.
Acum, ce înseamnă un statut special? Un statut special poate însemna foarte multe lucruri. El nu înseamnă neapărat un statut de autonomie. El poate însemna și un statut de autonomie foarte largă, cum este regiunea specială Hong Kong, care are și monedă proprie, și vamă proprie, și viză proprie, și multe alte lucruri. Poate însemna și un statut identic raionului Taraclia, care tot are un statut special în cadrul Republicii Moldova.
Deci, în ce măsură avem această libertate e greu de spus. Teoretic, o avem, pentru că suntem un stat suveran și putem să solicităm un statut pe care îl vrem noi, adică altă problemă este transpunerea lui în viață. Eu personal nu sunt partizanul unui statut prea garantat international. Pentru că asta limitează suveranitatea Republicii Moldova. Asta va limita suveranitatea Republicii Moldova, în caz că un astfel de statut va fi agreat. Avem aniversarea tristă de 20 de ani de la Memorandumul Kozak. Tristă sau bună, nu știu. Pentru că Memorandumul a fost respins. Partea la care am vrut să atrag atenția este că acela era un statut garantat. Garantat inclusiv de Federația Rusă. Și tocmai de un astfel de statut care să fie prea monitorizat din afară, în care să fim prea dependenți de puteri externe care impun și monitorizează aplicarea lui, ar trebui să ne ferim. Orice statut care va fi acceptat în procesul de reintegrare, trebuie să țină cont de faptul că Republica Moldova trebuie să rămână un stat, nu doar suveran, dar și funcțional.
Deci ceea ce punea sub semnul întrebării Memorandumul Kozak era funcționalitatea Republicii Moldova mai departe. Era handicapată, de fapt, funcționalitatea acestui stat. Deci, de asta trebuie să ne îngrijim întâi de toate. Și de asta este foarte important că cel care vine cu proiectul de statut să fie în primul rând, să fie Chișinăul. Adică proiectele, majoritatea care au fost discutate în spațiul public în decurs de 30 de ani au fost proiecte venite din afară, proiecte de import. Deși s-au produs multe proiecte pe interior, au fost foarte multe proiecte care s-au produs pe interior. Gurile rele spun că până și Memorandumul Kozak a fost un proiect pregătit la Chișinău, de asemenea.
Dar cum majoritatea acestor proiecte nu au ajuns să fie dezbătute public sau nu ajung și ele la baza procesului de negocieri. Cred că anume de asta trebuie să ne îngrijim în momentul de față, în speranța că procesul de integrare europeană va decurge, așa cum ne dorim noi. Și el poate să decurgă doar în circumstanțe favorabile în regiunea Mării Negre, în general. Pentru că Republica Moldova este totuși foarte-foarte vulnerabilă climatului geopolitic din regiunea Mării Negre. Și, pe de altă parte, sigur cum ați menționat și dumneavoastră, depinde foarte mult de evoluția războiului din Ucraina, pe care noi ne-o dorim și toată lumea știe: să se încheie cu eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei. Dar nimeni nu știe cât de mult poate dura războiul, care vor fi consecințele lui politice și asupra Ucrainei, și asupra Uniunii Europene, și asupra noastră.
Radu Osipov: Domnule Serebrian, cu alte ocazii, ați spus că veți pune accent în acest proces de negociere foarte mult pe drepturile omului. Care totuși sunt pârghiile Chișinăului pentru a se îngriji, iată că în regiunea transnistreană drepturile omului nu sunt încălcate. Pentru că de multe ori aflăm, mai ales de la Asociația “Promo-Lex”, despre abuzuri pe care le comit cei de la Tiraspol.
Oleg Serebrian: Aceste abuzuri au fost comise, din păcate, tot timpul. Nu pot să spun că volumul lor s-a mărit. S-a mărit numărul de abuzuri legate de războiul din Ucraina. Cei care au criticat războiul din Ucraina au avut de pătimit și avem cazuri de oameni care au avut curajul să-și exprime un punct de vedere public față de acest război și au avut de pătimit. Față de aceste cazuri legate de dosarul ucrainean, vom avea o anumită abordare și cred că în curând vom avea și rezultate pe dosarele date. Dar, în linii generale, situația drepturilor omului în Transnistria a fost întotdeauna proastă. Nu pot să fac o comparație când a fost mai bună, când a fost mai proastă. Degradarea a fost continua, după mine. Subiectul este și în vizorul nostru, dar și al organismelor internaționale care monitorizează drepturile omului, precum OSCE-ul și Consiliul Europei.
Au fost deschise mai multe dosare penale și cred că asta este pârghia cea mai importantă de care țin cont așa-zișii făcători sau urmăritori ai legii în partea stângă a Nistrului. Poate asta și este mecanismul care reduce din… Eu pot să cred că s-ar fi putut să aibă loc mult mai multe abuzuri decât au avut loc dacă nu existau aceste îngrădiri. Și poate, chiar dacă nu existau și aceste amendamente la Codul penal, care au contribuit cumva la diminuarea presiunii asupra societății în regiunea transnistreană.
Radu Osipov: Domnule Serebrian, vreau să vă întreb și despre un caz aparte. Iată, la un moment dat, justiția moldoveană a reușit să aplice o pedeapsă împotriva unui milițian implicat într-o răpire de cetățeni moldoveni. Și a fost eliberat. Justiția l-a lăsat liber după trei ani. A coincis acest eveniment și cu eliberarea lui Glijin din detenția ilegală de la Tiraspol. A fost totuși o coincidență sau o înțelegere?
Oleg Serebrian: Cele două evenimente au fost, fără îndoială, legate. Adică nu putem nega o legătură, dar nu a fost în niciun caz cum s-a spus o înțelegere. Nimeni nu avea puterea să aibă o astfel de înțelegere între Chișinău și Tiraspol. Și dacă vă gândiți că Chișinăul va recurge la astfel de înțelegeri pe viitor, nu se va întâmpla în niciun caz. Nu putem să admitem o situație de acest gen.
Eliberarea domnului Glijin s-a produs mai întâi de toate la insistența partenerilor noștri externi. Nu zic că și noi n-am insistat, și „Promo-Lex”, care urmărea îndeaproape acest caz, datorită stării sănătății domnului Glijin, care era foarte precară și care cred că, așa cum spuneau medicii, risca să moară în detenție. Ceea ce pentru Tiraspol a fost o mare problemă. Și el a fost eliberat. Și Tiraspolul l-a eliberat. După eliberarea lui Glijin, nu știu care a fost consecutivitatea, dar știu că a fost la o zi distanță între cele două eliberări. În orice caz, nu a fost intenția cuiva. Cred că, mai curând, a fost intenția altora de a lăsa să se înțeleagă că un astfel de truc putea să aibă loc.
Radu Osipov: Domnule Serebrian, vă mulțumesc mult pentru răspunsuri, vă mai așteptăm.
Oleg Serebrian: Cu mare drag.
