Externe

Ucraina: Un vechi sanatoriu din epoca sovietică, transformat într-un centru de recuperare pentru militari

Războiul necruțător de 10 luni l-a determinat pe un comandant din Harkov să transforme un vechi sanatoriu din epoca sovietică într-un centru de recuperare pentru militari. Așezați în fotolii confortabile, într-o cameră unde miroase a lavandă și conifere, soldații ucraineni fac o pauză pentru a-și reface corpul și mintea înainte de a se întoarce în prima linie.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Cel mai greu moment în război este să-ți pierzi camarazii. Combatanți din unitatea mea au venit la centrul acesta pentru reabilitare, au stat o săptămână, iar la întoarcere au mai multă forță și sunt mai optimiști”, povestește Maksim, un soldat din cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei.

Viktor, al cărui nume de familie nu poate fi publicat din motive de securitate, a lucrat miner înainte de a se înrola în armată. Bărbatul a luat parte la luptele de eliberare a regiunii Harkov de sub ocupația rusă. Luni de zile, ostașul a dormit în tranșee.

„Am luptat în condiții dificile, ca la război, și evident mi-a fost afectată sănătatea. Trăim în tranșee. Avem mare nevoie de întremare. Suportăm dureri de spate, dureri de picioare, purtăm încărcături grele. Asta e”, spune Viktor.

Aici, soldaților li se oferă o varietate de tratamente: aquaterapie într-o piscină fierbinte pentru a vindeca durerile musculare, terapie cu laser pentru a îmbunătăți circulația inimii și a sângelui, o cameră cu sare pentru o respirație mai bună și terapie cu electrosomn pentru cei care au coșmaruri. Psihologii lucrează atât cu soldații, cât și cu rudele lor.

„Soldații se află la acest centru timp de o săptămână, timp în care urmează tot felul de proceduri medicale. Ei au posibilitate să doarmă într-un pat cald. Își spală hainele, fac controale medicale. Este cel mai important lucru pentru ei, deoarece stresul dezvoltă mai multe boli”, spune locotenent colonel Oleksandr Vasylkovskyi.

Din luna iunie, de când s-a deschis centrul de reabilitare, peste 2.000 de soldați au fost tratați aici. Costul unei zile de reabilitare este de aproximativ 20 de euro.

Citește mai mult