Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a fost audiat în Parlament la inițiativa deputaților BCS
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a anunțat că moratoriul pentru achitarea dobânzilor la credite, solicitat de agricultori, nu va fi introdus, deoarece acest lucru nu este permis de lege. Totuși, Bolea a menționat că urmează să discute cu băncile care acordă împrumuturi fermierilor pentru a vedea numărul beneficiarilor: câți nu au putut să plătească dobânzile și de când au început aceste dificultăți.

De partea cealaltă, fermierii spun că, în următoarele două zile, așteaptă răspunsuri concrete de la autorități, în caz contrar, de luni vor relua protestele.
VOX: „Pe aceștia mici și mijlocii aproape i-au mâncat. Au rămas doar aceștia mai mari care vor să facă un fel de asociații ca în Europa. E drept că trebuie să ne consolidăm, trebuie să aducem sămânță și să ridicăm și noi această țară, să o facem europeană, nu doar pe hârtie.”;
„Vom lupta până la capăt, nu mergem de aici până nu se soluționează întrebările. Întrebările s-au repetat de atâtea ori. Nu țin de banii din buget, doar trebuie o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale pentru a fi stopată executarea agricultorilor care sunt într-o stare de faliment și sunt deja dați la executare.”
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a fost audiat în Parlament la inițiativa deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Ministrul a menționat că fermierii care nu pot să-și onoreze obligațiile față de bănci pot solicita de câteva zile certificatele de forță majoră care permit să fie pusă pe pauză plata dobânzilor. Până acum, doar 15 agricultori au ridicat asemenea acte.
„Trebuie să facem o analiză pe ultimii cinci ani de zile care au fost portofoliile de credite și cât, procentual, din acel portofoliu au intrat în insolvență, să vedem dinamica. Lucrul acesta ne va permite să înțelegem datele problemei”, a menționat Vladimir Bolea.
„Dacă vorbim de măsuri concrete, care ar fi bine și, din ce am înțeles, le aveți programate, ar fi bine ca statul să ia și să achiziționeze producția de cereale la un preț mai special pentru producția autohtonă locală a producătorilor de cereale”, afirmă Petru Burduja, deputat BCS.
„Niciodată măsurile nu sunt destule, dar ele sunt în corelație cu interesele tuturor cetățenilor din Republica Moldova, tuturor agricultorilor și, cel mai important lucru, - posibilitățile financiare pe care le are acest stat. Deci, trebuie de ținut cont, pentru că noi administrăm o țară, noi nu ne jucăm în bunghi!”, susține ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
„De ce când prețul de achiziție pentru grâu a fost de cinci lei și 50 de bani, prețul pentru pâine a fost mai mic decât în prezent? Prețul de achiziție acum e doi lei și 50 de bani, iar prețul pentru pâine rămâne la fel de ridicat”, a întrebat Ala Pilupețcaia, deputată BCS.
„Pentru că noi exportăm cerealele. Pentru că noi nu procesăm. Să ne uităm la liderii pe care-i avem, că-s doi, că-s trei, și o să ne uităm la gama de servicii pe care o acordă ei: produc cerealele, în depozit și - la export. Niciunul dintre ei nu procesează, nu face făină și nu produce pâine”, a replicat ministrul Agriculturii.
Vladimir Bolea a anunțat că, în prezent, responsabilii lucrează pentru a stabili gravitatea și complexitatea situației. Potrivit ministrului, sunt definitivate listele fermierilor afectați, iar după analizarea fiecărui caz în parte, vor fi găsite soluții. Ulterior, Guvernul urmează să identifice resursele necesare.