Zelenski cere construirea urgentă de fortificații pe linia frontului amenințată de ofensiva rusă
Președintele Volodimir Zelenski, care joi și-a continuat vizitele în regiunile prin care trece linia frontului, a avut întâlniri cu o serie de comandanți militari - inclusiv cu unii al căror nume a fost vehiculat că ar putea fi demiși - cărora le-a trasat ca sarcină construirea cu prioritate de fortificații în condițiile în care, pe măsură ce se apropie iarna, Rusia și-a intensificat atacurile în special în estul țării, transmite News.ro.

„Am avut două întâlniri importante în Zaporojie. Prima a fost cu militarii, cu generalii Tarnavski, Moskalev, Litvinov și cu toți responsabilii cu apărarea aici, în Zaporojie. A doua întâlnire a fost de fapt o întâlnire la nivel național privind fortificațiile. Am discutat toate domeniile principale în care trebuie să consolidăm și să accelerăm construcția de structuri”, le-a spus Volodimir Zelenski ucrainenilor în mesajul adresat joi seara.
El a precizat că prioritatea pentru fortificații o reprezintă zonele cel mai mult expuse la ofensiva rusă.
„Acestea sunt în primul rând Avdiivka, Mariinka și alte zone din regiunea Donețk care vor primi o atenție maximă. Regiunea Harkov include direcția Kupiansk și linia de apărare Kupiansk-Lîman. Și întregile regiuni Harkov, Sumî, Cernihiv, Kiev, Rîvne, precum și Volîn. Și, de asemenea, sudul - regiunea Herson”, a detaliat Zelenski.
Președintele a spus că autoritățile regionale și toți liderii militari relevanți au prezentat rapoarte, inclusiv ministrul apărării, Rustem Umerov, și adjunctul lui, generalul Oleksandr Pavliuk.
„Am discutat despre atragerea de resurse, despre motivarea afacerilor private în această activitate și despre finanțare”, a declarat Zelenski, referindu-se la fortificații. „Prioritatea este evidentă. Sunt recunoscător tuturor celor care lucrează la acest tip de construcții, la producția de materiale”, a menționat președintele.
Zelenski a semnalat că Ucraina se așteaptă la o ofensivă rusă intensificată cerând ca pe lângă fortificații să fie construite noi adăposturi antiaeriene, în special în școli.
„Am discutat, de asemenea, despre nevoile pe care le vom aborda împreună cu partenerii noștri pentru a consolida liniile noastre de apărare. O atenție deosebită este acordată construcției de adăposturi în școli, în special aici, în Zaporojie și în regiune, astfel încât copiii să poată studia cel puțin într-un format mixt”, a spus Zelenski în discursul său video de joi seara. El a menționat că a fost în Harkov și a putut vedea cum funcționează sălile de clasă construite la metrou.
Președintele a mai spus că în cursul dimineții a fost la Kupiansk, unde a avut o întâlnire cu generalul Sîrski și cu comandanții care luptă în sectorul Kupiansk.
„I-am premiat pe cei cinci ofițeri care erau prezenți și le-am cerut să acorde distincții separate soldaților, sergenților și ofițerilor inferiori. Vă mulțumesc, soldați, pentru rezistența voastră și pentru munca voastră zilnică!”, a menționat Zelenski, în condițiile în care forțele rusești desfășoară de mai multe luni o ofensivă în această zonă, dar fără câștiguri notabile.
Zelenski și-a mai informat compatrioții că a votbit la telefon cu cancelarul german Scholz, cu prim-ministrul britanic Sunak și cu prim-ministrul bulgar Denkov.
„Trebuie să le mulțumesc partenerilor noștri pentru multe lucruri: acordurile noastre - Ucraina și Germania, Ucraina și Marea Britanie, Ucraina și Bulgaria - sunt toate puse în aplicare. Am schițat, de asemenea, noi măsuri comune. Protecția poporului nostru. Protecția Europei noastre. Protecția ordinii juridice internaționale. Le mulțumesc tuturor celor din lume care ajută Ucraina!”, a încheiat liderul de la Kiev.