Social

DE LA INIMĂ LA INIMĂ// Campanie de caritate inițiată de către elevii unei scoli din București pentru elevii unei instituții de învățământ de peste Prut

„Vise împlinite, de la inimă la inimă”, este o campanie de caritate inițiată de către elevii unei scoli din București pentru elevii unei instituții de învățământ de peste Prut. Au adunat în cutii haine, încălțăminte, rechizite școlare, obiecte igienice și dulciuri și au bucurat inimile a 50 de copii din Soroca. Astfel astăzi, de Ziua României, inimile lor au bătut în unison, pe ambele maluri ale Prutului.

facebook/ Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Soroca
Sursa: facebook/ Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Soroca

Bucurie imensă pe chipurile copiilor de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Soroca. În prima zi de iarnă, au primit daruri. Recunoscători, elevii au încălzit sufletele celor prezenți cu cântece și versuri patriotice.

VOX: „Mulțumesc elevilor din România care mi-au dat aceste daruri, că o să am cu ce să mă îmbrac în această iarna, și mulțumesc și de dulciuri.”;

„Am primit dulciuri, hăinuțe, încălțăminte, rechizite și sunt foarte bucuroasă că copiii din România ne ajută.”

„Este un proiect pe care îl implementăm împreună cu colegii noștri din România cu Școala gimnazială nr. 66 București, director Daniela Radcu. Este deja la a treia ediție acest proiect și astăzi am reușit să umplem de bucurie inimile copilașilor noștri de la Liceul ”Ion Creangă"”, precizează directorul adjunct al Liceului Teoretic „Ion Creangă”, Olga Gherghelegiu.

„În trei zile, atât elevii, cât și părinții elevilor împreună cu aceștia și, nu în ultimul rând, doamna director și celelalte cadre didactice, colegii mei, oameni de suflet, prietenii mei, am pus umărul ca să putem să facem o bucurie copiilor de la Liceul „Ion Creangă””, menționează Rodica David, profesoară din București.

Cele 50 de cutii cu daruri au fost distribuite elevilor din familii mai nevoiașe și cu mulți copii.

Citește mai mult