INTERVIU // Ion Varta despre Marea Unire: A fost o minune. Elitele politice din Basarabia au dat tonul și au făcut față momentului istoric de reîntregire
Întâi decembrie a devenit Ziua Națională a României în 1990, după căderea regimului comunist. Întâi decembrie 1918 marchează sfârșitul unui proces politic pe care îl cunoaștem ca Marea Unire. Și, iată, acest proces l-a început Basarabia în martie și l-a încheiat Transilvania în decembrie. Ulterior, a primit și recunoașterea internațională. Totuși, România Mare nu a ținut mult din punct de vedere al istoriei: 22 de ani, dar s-a întipărit în mentalul colectiv al românilor. Întâi decembrie reprezintă, pe de o parte, Ziua României care pune accentul pe unitatea statului român, pe de altă parte, Ziua românilor de pretutindeni.
Despre importanța acelor evenimente și a acestei zile, a vorbit istoricul Ion Varta, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, prezent în platoul de știri de la Moldova 1.
Mai jos găsiți textul interviului.
Leanca Lașco-Rață: Așadar, în 1990, România era condusă de Eșalonul 2 al Partidului Comunist și mulți spun că instituirea Zilei Naționale pe 1 decembrie a fost cumva ocazională și nu neapărat s-a referit la contextul istoric, procesul politic - Marea Unire.
Ion Varta: A fost o alegere reușită pentru că știm că, în perioadele precedente, alte date cu conotație importantă națională au fost considerate zi națională. 24 ianuarie, Ziua așa-zisei Mici Uniri, ceea ce nu-i corect. De fapt, a fost o Mare Unire și atunci, la 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza de ambele tronuri, la Iași și București. A fost un miracol. A fost un prim miracol al istoriei moderne a românilor.
Și Mihail Kogălniceanu, un mare precursor al acestui eveniment important, a spus că, de fapt, Unirea de la 1859 a fost cheie de boltă în istoria națională românească.
Am recidivat frumos în serie și, iată, în anul 1918 s-au produs trei asemenea reveniri acasă ale unor provincii înstrăinate în urma unor acte reprobabile. Pentru că Transilvania a fost prima care a fost încorporată cu de-a sila în componența Regatului Ungariei. La sfârșit de secol XII deja Transilvania era acaparată, cucerită, în urma mai multor acțiuni militare. Bucovina a fost următoarea drept urmare acelui troc pe la spatele românilor. Este vorba despre încheierea unui război ordinar ruso-turc de la 1768-1774. Și atunci ambasadorul austriac, acreditat la Istanbul, a pus presiune pe marele vizir și pe alții, a utilizat mită. Așa a obținut, în recompensă pentru acea neutralitate păstrată de-a lungul acestui război de către Austria, un teritoriu care nu i-a aparținut niciodată. Era vorba despre Țara de Sus a Moldovei, care a fost rebotezată în Bucovina.
Și a urmat ceva mai târziu, la o distanță de două decenii și ceva de ani, o dramă la fel de cumplită. De data asta a fost rășluită toată partea răsăriteană a Principatului Moldovei, e vorba de Moldova de la Est de Prut, încorporată cu de-a sila în componența Imperiului Rus și supusă unui tratament inuman. Pentru că e vorba de o stagnare sub toate aspectele, și cultural, și economic. Și Basarabia nu a înregistrat acele porniri importante care s-au produs în cele două principate de până la unire și după, după ce s-a construit România. Chiar am rămas mult sub nivelul emancipării românilor transilvăneni și bucovineni. Ei au avut parte de o mișcare robustă națională care a revendicat prin Memorandumuri, prin activități concrete, au reușit să-și constituie niște partide naționale, precum Partidul Național Român din Banat și Ungaria, la 1869, la doi ani după ce s-a constituit aceea construcție bicefală federală austro-ungară. Pentru că românii transilvăneni au rămas sub administrarea nemijlocită a Budapestei și au fost supuși în scurt timp unor politici reprobabile de deznaționalizare și asimilare.
Dar iată că au avut curajul, tenacitatea, au avut inteligența de a se reinventa pe ei înșiși. Au constituit organisme prin intermediul cărora au fost promovate interesele lor. Și au obținut foarte multe lucruri importante, în special românii transilvăneni și Biserica Română din Transilvania. Se știe foarte bine, s-a produs acea uniune greco-catolică. Biserica românească greco-catolică a fost, de fapt, vârful de lance în toată această luptă pentru redobândirea unor drepturi pentru românii care erau o populație majoritară și era populația aborigenă a acestei regiuni.
Leanca Lașco-Rață: Dacă e să revenim totuși. Basarabia, a fost prima în 1918. Ce a însemnat acest lucru pentru România, care era de fapt, în război cu capitala ocupată, cu Guvernul retras la Iași? Mă refer la moralul populației, armatei și, bineînțeles, pentru celelalte provincii care s-au alăturat mai târziu.
Ion Varta: A fost o mică minune, un miracol. Pentru că noi eram, de fapt, veriga slabă în lanțul acestor provincii înstrăinate.
Spuneam, ardelenii, bucovinenii avut parte de emancipări succesive. Bucovinenii au avut parte de o autonomie. S-a constituit după Revoluția 1848-49, liderii mișcării naționale românești din Bucovina au reușit revendicându-și niște drepturi, au reușit să obțină instituirea unui statut autonom și conferirea statutului de Ducat al Bucovinei, cu împăratul în calitate de mare duce și cu un mareșal care era de origine românească. Este vorba despre Eudoxiu Hurmuzachi, care, timp de 10 ani a fost un fel de lider al acestui ducat și era, de fapt, exponentul intereselor naționale românești.
De-a lungul perioadei ulterioare, s-au întâmplat în Bucovina mai multe lucruri importante. Deci au avut parte și ei de constituirea unui Partid Național Român, la 1892, au instituit o publicație periodică românească, care a promovat interesele naționale și a fost un fel de tribună pentru a aduce la cunoștință marelui public acele revendicări naționale. Basarabia a fost veriga slabă.
Leanca Lașco-Rață: După unire ce s-a întâmplat, cum a fost?
Ion Varta: Doar două cuvinte. Noi, într-adevăr, am fost cei mai vitregiți de soartă, pentru că am avut parte de un regim feroce absolutist imperial rus și am lâncezit într-un fel de neștire și uitare de sine. Pentru că la 1897, conform recensământului de atunci, eram doar 6,1 procente știutori de carte, din care cred că un anumit procent îl alcătuiau nobilimea, boierii și clerul, care știau cu adevăratelea carte. Iar restul, țăranii, care abia de silabiseau ceva în rusește, pentru că școala primară la noi, în unele localități, era de un an sau de doi ani, cu predare în limba rusă.
Dar, iată, s-a întâmplat minunea și noi am fost primii care am dat tonalitatea. Și exemplul nostru a fost urmat de românii ardeleni și bucovineni, la două săptămâni. Nici două săptămâni nu s-au consumat după Actul Unirii, la Paris se constituie Consiliul Național al românilor transilvăneni și bucovineni și pun problema exact ca românii basarabeni: întâi obținem independența și apoi punem problema reîntregirii, Unirii.
Deci, noi am fost un exemplu demn de urmat și a fost o mare bucurie pentru toată suflarea românească și, în primul rând, pentru autoritățile române, pentru că 2/3 din teritoriul românesc era sub ocupație străină. România era într-o situație critică, dar era deja semnat Armistițiul și urma să fie semnată Pacea de la Buftea, care era cumplită pentru România, pentru că România a ieșit din război din cauza că Rusia s-a retras, era veriga slabă în urma Revoluției din 17 februarie 1917. Dar iată că noi am venit cu acest licăr de speranță și cu această îmbărbătare a tuturor românilor, inclusiv a celora din vechiul Regat. Și a fost într-adevăr o gură de oxigen și o speranță în plus că e posibil, merită să facem exact ceea ce au făcut românii basarabeni.
Leanca Lașco-Rață: Iar astăzi, Întâi decembrie, ce semnifică mai mult? Este Ziua României, Ziua tuturor românilor sau totuși este ziua Marii Uniri?
Ion Varta: Toate trei împreună, pentru că de fapt a fost acordul final. Această paradă a reîntregirilor a fost încheiată de către românii transilvăneni, cei maramureșeni, bănățeni, crișeneni. Și în felul acesta, s-a încununat toată această operă extraordinară, care a durat cam un an de zile. Dar a fost o minune și n-a fost nimic accidental. Deci totul a fost bine gândit. Inclusiv în Basarabia. Au fost niște lideri, am avut elite politice, în ciuda faptului că am fost înstrăinați și am fost ținuți la un nivel de subcultură, dar totuși am avut niște elite admirabile, care au făcut față la acel moment istoric, au speculat în sens frumos circumstanțele favorabile și au contribuit la această reîntregire.
Iar ardelenii au încheiat această frumoasă serie de reîntregiri și au fost cei poate mai lucizi pentru că ei au știut să facă foarte multă propagandă în afară. Au avut parte de activități în exterior și au familiarizat marile puteri cu aceste deziderate absolut firești naționale românești și, într-un final, au contribuit la recunoașterea internațională a celor Trei Uniri în cadrul conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920.
Leanca Lașco-Rață: Vă mulțumesc tare mult pentru această discuție și vă așteptăm și cu alte ocazii la Moldova 1.
Ion Varta: Și eu vă mulțumesc.
