În ajunul Zilei internaționale a persoanelor cu nevoi speciale, la USM a fost organizat un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități
Accesul limitat la educație, accesibilitatea redusă în instituțiile publice și încadrarea anevoiasă în câmpul muncii. Sunt doar câteva probleme cu care se confruntă zilnic persoanele cu dizabilități din țara noastră. În ajunul Zilei Internaționale a persoanelor cu nevoi speciale aceștia au participat la o expoziție handmade la care și-au vândut produsele. Evenimentul a avut loc la Universitatea de Stat a Moldovei.

Tatiana Bezerdic este din Chișinău, iar la expoziția cu vânzare a adus diferite decorațiuni de iarnă. Deși este în scaun cu rotile, femeia nu lasă mâinile în jos și nu cedează în fața greutăților vieții.
„Am început să mă regăsesc în aceste lucrări atunci când soarta mi-a jucat festa și m-a închis între patru pereți. Atunci m-am gândit că trebuie să-mi refac viața, trebuie să o eu de la zero și deoarece eram profesoară de clasele primare, nu mai puteam activa și m-am regăsit în aceste lucrări”, spune Tatiana Bizerdic.
Pentru mulți dintre acești oameni, lucrările hand made sunt și o sursă de venit întrucât doar 30% dintre persoanele cu nevoi speciale din Republica Moldova sunt încadrate în câmpul muncii.
„Am venit cu lucrări de Crăciun și Anul Nou. Deja sunt la a treia ediție.”;
„Am adus calendare cu simbolul anului în limba rusă, română și engleză. Haine împletite care ne vor încălzi în această iarnă. Și un brăduț cu decorațiuni mai puțin obișnuite.”
Profesorii și studenții de la Universitatea de Stat au fost printre cei care au admirat și au cumpărat produse handmade prezentate la expoziție.
„Sunt bucuroasă că colegii mei sunt interesați să procure lucrările prezentate și urmează să analizez ce mai este și să aleg și eu ceva personal pentru cei dragi.”;
„Am procurat o pereche de mănuși, calde pentru iarnă. Consider că este foarte important să îi susținem.”;
„Eu am luat niște ciocolate. Cred că o să le dăruiesc bunicii pentru că-i plac dulciurile. Am luat și o lumânare.”
„Scopul acestui eveniment este să demonstrăm tuturor că persoanele cu dizabilități, cu nevoi speciale nu sunt mai prejos ca cealaltă populație a lumii, sunt utili societății”, spune Stela Botnaru, prodecan Facultatea de Drept, USM.
„Avem diferite ajutoare, suport pentru ei și aceste măsuri de protecție socială sunt pentru a ajuta persoane cu dizabilități pentru a se integra în societate. Aceste măsuri sunt oferite la locul de trai, servicii sociale, asistență personală serviciu de îngrijire la domiciliu”, menționează Vasile Cușca, secretar de stat la Ministerul Muncii.
În Republica Moldova sunt aproximativ 162 mii de persoane cu dizabilități, reprezentând aproximativ 6,5% din totalul populației.