După încetarea armistițiului, Tsahal a lovit peste 400 de ținte în Fâșia Gaza
Israelul anunță că a lovit peste 400 de ținte teroriste în Fâșia Gaza după încetarea armistițiului. În atacuri de amploare au fost implicate forțele navale, aeriene și terestre. Numai în Khan Ynis avioanele de luptă au distrus peste 50 de ținte Hamas. Autoritățile Hamas din Gaza spun că aproape 200 de palestinieni au fost uciși după încheierea armistițiului. Totodată, Ministerul de externe de la București anunță că un ostatic cu dublă cetățenie israeliano-română a decedat în urma loviturilor. În prezent trei persoane cu dublă cetățenie se mai află în mâinile insurgenților, anunță autoritățile române, reiterând necesitatea eliberării tuturor captivilor.
Luptele în Gaza continuă pentru a două zi după ce discuțiile pentru prelungirea armistițiului cu Hamas au eșuat. Lupte active au loc în sudul Fâșiei Gaza, în apropierea orașului Khan Younis. Acest oraș din sudul enclavei găzduiește o imensă tabără de refugiați, unde și-au găsit adăpost mulți dintre civilii care au fugit din nord la începutul conflictului. Armata israeliană susține că o parte din conducerea Hamas se află în Khan Younis.
„Am atacat peste 200 de ținte într-un atac bazat pe informații de calitate din aer, de pe uscat și de pe mare în Fâșia Gaza pe toată lungimea și lățimea ei, în Khan Yunis, Rafah, Jebalya și Beit Hanun. Am atacat și distrus ținte Hamas, teroriști care se aflau în interiorul sediilor, zone cu explozibili, tuneluri, locuri de lansare a rachetelor”, spune purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.
De cealaltă parte, Hamas acuză de prăbușirea acordului de încetare a focului Israelul și Statele Unite.
„Partea israeliană și cea americană poartă vina pentru eșec. A fost clar că Israelul vrea să reia luptele, deoarece mediatorii au prezentat mai multe idei, dintre care noi am acceptat trei, însă partea israeliană de fiecare dată a spus "nu"”, menționează purtătorul de cuvânt al Hamas, Osama Hamdan.
După reluarea ostilităților, oficialii sanitari din Gaza anunță peste 200 de noi victime, în mare parte femei și copii. Mediatorii au declarat că bombardamentele israeliene au complicat și mai mult lucrurile, reducând la zero eforturile de a pune capăt ostilităților.
Între timp, poliția și forțele de securitate israeliene au sigilat casele celor doi frați palestinieni din Ierusalimul de Est, care, au comis acum două zile un atentat într-o stație de autobuz la intrarea în Ierusalim, soldat cu trei morți și 10 răniți. Ambii atacatori au fost "neutralizați" și uciși la fața locului. Potrivit ministrului israelian al securității, cei doi bărbați erau membri ai grupării teroriste Hamas.