Social

Boală cu tratament pe viață: Peste 2% din populația Republicii Moldova suferă de psoriazis

Tot mai mulți moldoveni sunt diagnosticați cu psoriazis - maladia care afectează nu doar pielea, dar și articulațiile. Specialiștii susțin că peste 2% din populația țării noastre suferă de această afecțiune și mai puțin de jumătate dintre cazuri sunt diagnosticate și tratate. Neluată la timp sub control, boala poate provoca invaliditate, compromițând esențial calitatea vieții pacientului, spun dermatologii. Pentru a ajuta acești pacienți, autoritățile din sănătate lucrează la un Program Național de tratament biologic în psoriazis.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„- Cum vă simțiți după tratament? - Bine, iată acum oleacă nu e alb, nu e coajă.”

Igor Molea se luptă cu psoriazisul de foarte mulți ani. Primele semne i-au apărut pe spate la vârsta de trei ani, apoi au dispărut. Maladia a reapărut după 10 ani, cu semne pe piept pe care a încercat să le ascundă, neștiind despre ce e vorba. În timp însă, maladia i-a afectat tot corpul. Bărbatul în vârstă de 38 de ani a ajuns invalid, iar pentru a menține boala sub control, de două ori pe an face tratament la Spitalul de Dermatologie din capitală.

„Se făcea coajă, crăpa, curgea sânge și după aceea mă mânca tare, nu puteam dormi nopțile, era tare greu. De 19 ani mă chinui. Maladia a afectat pielea și oasele, și greu merg, am dureri tare mari. Am trecut toate etapele de tratament, dar vreau tratament biologic. Am înțeles că tratamentul acela mult mai bine ajută”, spune Igor Molea.

Potrivit specialiștilor, în prezent în țara noastră psoriazisul poate fi tratat local cu creme și unguente, pentru pacienții cu forme mai severe de boală poate fi inclus și tratamentul cu raze ultraviolete, inclusiv cel cu preparate citotoxice ce descresc multiplicarea celulelor.

„Psoriazisul este o boală care poate fi controlată și nu tratată. În Moldova avem asigurate trei nivele de tratament. Mai există încă un nivel care încă nu îl avem. În România există un program național de tratament biologic: sunt niște preparate foarte scumpe, moderne, care fiind administrate induc psoriazisul în remisiune ele trebuie readministrate periodic. Poate să atingă si 10 mii de euro pe an, pentru un pacient”, spune președintele Societății de Dermatologie, Mircea Bețiu.

Deocamdată, de noile tratamente biologice, pacienții cu psoriazis din țara noastră pot beneficia doar în cadrul studiilor clinice.

„În ultimii 20 de ani s-a făcut revoluție în cercetări în psoriasis, din cauză că s-au identificat ținte pentru tratament. Au ieșit la moment pe piață niște anticorpi monoclonali care la mai mult de 90 la sută dintre pacienți în 12, 14, 16 săptămâni elimină manifestările bolii și efectul acestor preparate durează la 5-7 ani, după începutul administrării și nu scade în timp”, menționează Eugenia Prohin, reprezentantă companie de cercetare.

Autoritățile din sănătate spun că în prezent este în curs de elaborare un Program Național de Tratament biologic pentru pacienții cu forme grave de boală. Totodată, în luna august a acestui an în lista de medicamente compensate au fost introduse mai multe denumiri comerciale internaționale de medicamente pentru tratamentul psoriazisului.

„E vorba de cinci poziții noi și la fel a fost extinsă indicațiile pentru tratamentul acestei maladii la mai multe denumiri comune internaționale de medicamente. Rata de compensare pentru aceste medicamente la data de 1 august este de 80 la sută din mediana prețurilor, ceia ce presupune că cel puțin o poziție de medicament va fi absolut gratuit, pentru pacient va fi achitată de către CNAM”, spune directorul general al CNAM, Ion Dodon.

Datele oficiale arată că în prezent la evidența instituțiilor medicale din țara noastră se află în jur de 10 mii de pacienți cu psoriazis, dintre care peste o mie au forme grave ale bolii.

Citește mai mult