Internațional

Ninsorile au perturbat traficul aerian, feroviar și rutier în diferite zone ale Germaniei, Austriei, Angliei și Cehiei

Aeroportul din Munchen și-a reluat zborurile duminică dimineața. Cu toate acestea, vor exista în continuare restricții asupra traficului aerian din cauza ninsorilor. Traficul feroviar este afectat în oraș până luni. Probleme cu serviciile feroviare, dar și cu traficul pe autostrăzi, sunt și în Austria. Iar pentru nord-vestul Marii Britanii a fost emis cod galben de ninsoare și gheață.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

În Cumbria, regiune din nord-vestul Angliei, zăpada abundentă a cauzat perturbări uriașe și condiții dificile de circulație pe drumuri. Unii șoferi spun au stat în ambuteiaje ore în șir.

„Am fost blocat în trafic pe A591 de la Grasmere până la Ambleside. Am rămas blocați aici de pe la ora trei, ninsoarea tocmai a căzut și, după cum puteți vedea drumul până jos este încă blocat. Suntem încă la o milă și jumătate de Ambleside - și s-a deplasat literalmente zece metri și s-a oprit din nou”, spune șoferul Paul Smith.

În Cehia, ninsorile abundente s-au mutat în Moravia și Silezia sâmbătă după-amiază și au continuat peste noapte.

„Suntem la poalele dealurilor, peisajul se repetă iar și iar, uneori e mai rău, alteori e mai bine. Azi e puțin mai rău, e prima zăpadă, e puțin neplăcut. Este umed, ceea ce înseamnă că este destul de alunecos”, spune Jan Matula, șofer utilaj deszăpezire.

Ninsorile abundente au dus sâmbătă la perturbații de trafic în mai multe regiuni ale Austriei. Autostrada A21 din Austria Inferioară a fost închisă în ambele sensuri sâmbătă după-amiază din cauza mai multor vehicule blocate. În Salzburg, peste 600 de pompieri au fost nevoiți să lucreze în ultimele 24 de ore. Din cauza zăpezii umede au căzut mai mulți copaci.

Iar Aeroportul din München și-a reluat operațiunile duminică dimineață, cu toate acestea, potrivit unui purtător de cuvânt, circa 560 din aproximativ 880 de zboruri planificate au fost încă anulate duminică. Din cauza ninsorilor abundente din Bavaria, operațiunile de zbor au fost suspendate temporar sâmbătă. Aeroporturile din Frankfurt și Nürnberg au preluat și aeronave care nu mai puteau zbura către Munchen. Traficul feroviar rămâne întrerupt în oraș până luni.

Citește mai mult