Social

Cetățenia română mult râvnită: Numărul moldovenilor interesați să-și redobândească cetățenia română este în creștere constantă

Numărul moldovenilor interesați să-și redobândească cetățenia română este în creștere. Declarația a fost făcută de consultantul în perfectarea actelor românești, Andrei Sprînceană, în cadrul emisiunii Zi de Zi de la Radio Moldova. Sprînceană a menționat că în 2014 au fost depuse puțin peste 20 de mii de dosare, în 2020, solicitările au crescut de cinci ori.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Cifrele vorbesc de la sine. De exemplu, în anul 2014, au fost depuse 22 de mii de solicitări, iar în anul următor, 2015, deja 80 de mii de solicitări, în 2016 -115 mii de solicitări. Lucrul cel mai interesant este că în 2020, când era pandemie și doar în șase luni s-au putut depune dosarele, au fost depuse 104 mii de dosare. Procesul de redobândire a cetățeniei române este destul de dificil, deoarece autoritățile din România impun tot mai multe rigori și procesul de la an la an a devenit tot mai anevoios”, menționează consultantul.

Andrei Sprînceană a subliniat că în ultimele trei luni, aproximativ cinci mii de persoane au reușit să-și recâștige cetățenia română. Potrivit unei companii juridice specializate în asistență în acest domeniu, în anul 2021, în jur de 1,3 milioane de moldoveni au obținut cetățenia statului vecin.

Citește mai mult