Dosarul „Frauda cu produse petroliere” // Doi moldoveni, figuranți ai cauzei penale, vor ajunge pe banca acuzaților
Doi figuranți ai cauzei penale „Frauda cu produse petroliere” învinuiți de delapidare a averii străine și escrocherie vor ajunge pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea și trimiterea în instanța de judecată a 6 episoade disjunse în acest dosar. Urmărirea penală a fost pornită în iulie 2022, de către Inspectoratul General al Poliției al MAI în baza plângerilor privind comiterea de către un grup de persoane a infracțiunii de delapidarea averii străine, escrocherie și spălare de bani.

Potrivit materialelor cauzei, oamenii legii au stabilit că, în perioada anilor 2021-2022, un grup moldoveni, prin diferite scheme infracționale au însușit, dispus și folosit bunurile unei companii companiei încredințate în gestiune (companie petrolieră). Este vorba de 461 366 litri de motorină în valoare de peste 8 milioane lei.
Astfel, aceștia prin intermediul unei companiei transportatoare ce le aparținea, livrau și vindeau la alți agenți economici contra bani în numerar, însă în facturile fiscale erau indicate alte sume. Ulterior, mijloacele financiare realizate, erau însușite în interese proprii.
De asemenea, aceștia, prezentându-se ca angajați ai companiilor petroliere, având intenție criminală îndreptată spre dobândirea ilicită a mijloacelor financiare de la persoane fizice și juridice din Republica Moldova, au lansat pe piața Republicii Moldova oferte cu produse petroliere la preț diminuat. Ca rezultat au însușit prin înșelăciune în perioada anilor 2019-2022 produse petroliere și mijloace financiare de la victime în sumă de peste 8 milioane lei, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 17 milioane lei.
Potrivit PA, învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția. Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Totodată, în scopul recuperării prejudiciului și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor mobile și imobile în valoare de aproximativ 14 milioane lei. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.