Politic

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, la întrevedere cu înalți oficiali letoni, la Riga. Subiectele abordate

Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, anunță că a avut întrevederi cu alți înalți oficiali letoni, în cadrul vizitei sale la Riga, pe 5 ianuarie. Potrivit ministrului de Externe, principalele subiecte abordate au vizat cooperarea moldo-letonă, parcursul european al Republicii Moldova, precum și impactul războiului din Ucraina asupra regiunii.

Telegram/Nicu Popescu
Sursa: Telegram/Nicu Popescu

Ministrul Nicu Popescu anunță că a avut o întrevedere, astăzi, la Riga, cu vicepreședinta legislativului leton, Zanda Kalniņa-Lukaševica, la care a participat și vicepreședintele Comitetului pentru afaceri europene a Saeima, Uģis Rotbergs.

În cadrul discuțiilor, șeful diplomației de la Chișinău a pledat pentru aprofundarea dialogului între legislativele de la Chișinău și Riga și și-a exprimat dorința de a dezvolta pe această bază o cooperare mai aprofundată între conducerea celor două parlamente. La rândul său, oficialul leton a reiterat susținerea pentru avansarea parcursului de integrare europeană a țării noastre, anunță Nicu Popescu.

La Riga, Nicu Popescu s-a întâlnit, inclusiv, cu directorul Centrului de Excelență în Comunicare Strategică NATO, Jānis Sārts.

„Am discutat despre dezvoltarea cooperării în domeniul comunicării strategice și al diplomației publice, schimbul de bune practici privind instituționalizarea comunicării strategice și contracararea dezinformării”, a declarat Nicu Popescu.

Ministrul de Externe anunță, totodată, că a participat, la Riga, la evenimentul desfășurat de Organizația Transatlantică Letonă (LATO) pentru membrii societății civile și mass-media din Letonia, unde a vorbit despre estomparea consecințelor negative ale războiului și lupta împotriva amenințărilor hibride. Totodată, la eveniment au fost puse în discuție, inclusiv, „calea de aderare a Republicii Moldova la UE, pașii pe care urmează să-i parcurgem și reformele pe care le implementăm pentru a moderniza țara și a adera la UE”.

Amintim că ministrul de Externe Nicu Popescu a efectuat o vizită de lucru pe 5 ianuarie, la Riga, după ce pe 4 ianuarie s-a aflat într-o vizită de lucru la Tallinn.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult