VIDEO// Perfectau acte false și ajutau oamenii să ajungă la muncă în Europa. Percheziții la domiciile unui grup infracțional
Un grup criminal specializat în organizarea migrației ilegale prin falsificarea actelor de identitate a fost destructurat de oamenii legii. Totodată, trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Potrivit Poliției de Frontieră, activitatea infracțională a grupului s-a desfășurat de la începutul anului 2022 până în prezent. Aceștia au perfectat acte false atât pe numele părților vătămate pe dosar, cât și altor 25 de persoane, care au migrat ilegal în Uniunea Europeană.
„Membrii grupului organizau în mod meticulos toate procedurile necesare în vederea obținerii de către persoane a locurilor de muncă și legalizării șederii pe teritoriul statelor europene în baza actelor false. În acest sens, membrii grupării preluau comenzile, pregăteau actele false, precum și asigurau livrarea acestora în Uniunea Europeană”, informează Poliția de Frontieră.
Totodată, luni 5 decembrie, oamenii legii au fost efectuat percheziții la 12 adrese din Chișinău, la domiciliile membrilor grupării. În rezultat, au fost confiscate mai multe bunuri și obiecte relevante care au fost folosite în activitățile infracționale: 4 stative pentru cerneală, 8 ștampile, un permis de ședere italian și două permise de conducere moldovenești cu indicii de falsificare, cartușe, carduri bancare, mai multe telefoane mobile, cartele SIM, înscrisuri de ciornă, dispozitive de aplicare a sigiliilor suspectate a fi contrafăcute, precum și 28 000 euro.
Investigațiile pe caz continuă în scopul identificării și atragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.