Încă patru moldoveni au fost evacuați din Fâșia Gaza, cu suportul autorităților române. Precizările Ministerului de Externe de la Chișinău
Încă patru moldoveni au fost evacuați din Fâșia Gaza cu o aeronavă militară, anunță Ministerul de Externe al României. Potrivit autorităților de peste Prut, împreună cu cetățenii moldoveni au fost evacuați 30 de români și membri de familie ai acestora. Contactat de Moldova 1 ofițerul de presă al Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Filip Cojocaru, a infirmat informațiile și a precizat că printre persoanele evacuate nu sunt moldoveni.

„Printre evacuați nu sunt cetățeni moldoveni”, a declarat pentru Moldova 1 ofițerul de presă MAEIE, Filip Cojocaru.
„La solicitarea autorităților Republicii Moldova, a fost acordat sprijin în vederea evacuării a 4 persoane din Fâșia Gaza, aflate în atenția misiunii diplomatice a acestui stat, potrivit unui comunicat de presă. Cele 34 de persoane au fost preluate din punctul de trecere a frontierei Rafah de către echipa consulară a misiunii diplomatice și au fost însoțite până la Cairo, iar ulterior transportate în România”, informează Digi24.RO.
Amintim că, astăzi Ministerul de Externe al României a anunțat că din Fâșia Gaza urmează să fie evacuați șase moldoveni și 29 de români. Potrivit autorităților române, printre persoanele evacuate se numărau și nouă copii. Aeronava urma să aterizeze la Baza 90 din Otopeni.
Totodată, Ministerul de Externe român a precizat că continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.
MAE subliniază că situația de securitate din regiune se menține complexă și volatilă, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcție de factorii din teren, astfel încât siguranța persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol.
Precizăm că, în luna noiembrie curent, alți 45 de moldoveni au fost evacuați din Fâșia Gaza. Potrivit MAEIE, acțiunea de evacuare a fost posibilă cu sprijinul autorităților române și partenerilor ucraineni.