Expoziția „Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)”, inaugurată la Chișinău
Curtea Constituțională a României și Muzeul Național de Istorie al Moldovei, au colaborat în organizarea unei expoziții deosebite, dedicată împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituției din 1923. Evenimentul intitulat „Centenarul Constituției României Întregite (1923-2023)” aduce în prim plan prima lege fundamentală ce a reglementat structura statală, precum și drepturile și libertățile de bază ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„România și Republica Moldova au pe lângă o istorie comună, tradiții, limbă, cultură, avem și rădăcini constituționale comune”, declară Iulia Scântei, judecător la Curtea Constituțională a României.
Expoziția cuprinde atât exemplarul original al Constituției din 1923, cât și cel al Constituției Române din 1866. Pentru România și Republica Moldova, Constituția din 1923 reprezintă o comoară comună a moștenirii constituționale democratice.
„Constituția Republicii Moldova este ceva mai tânără, avem 29 de ani de la adoptarea legii supreme a țării, dar are la bază tocmai acele principii constituționale ca și cele ale României Întregite, care unește oamenii în jurul unui scop comun, viața fericită a cetățenilor, într-o țară prosperă, într-un stat suveran, unitar și indivizibil, un stat de drept. După 100 de ani, Constituția din Republica Moldova revine la sintagma limba română pentru limba oficială a statului. Acum 100 de ani, basarabenii, făceau parte dintr-un stat european”, declară președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Constituția din 1923 a fost adoptată de Adunarea Deputaților și de Senat, în calitate de adunări naționale constituante în Parlamentul de la București. A fost promulgată solemn de către regele Ferdinand prin decret regal și publicată în Monitorul Oficial la 29 martie 1923.
„Expoziția este una specifică, fără precedent, pentru că pentru prima oară noi organizăm o expoziție care marchează evoluția constituțională a spațiului românesc de la origini până în prezent, iar în interiorul acestei expoziții identificăm exponate și piese documentare originale”, s specificat președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 6 decembrie 2023 – 20 ianuarie 2024, în Sala Unirii a Muzeului Național de Istorie a Moldovei.