„Tricolorele”, aproape eliminate
Echipa naționala de handbal feminin a României a fost învinsă de Germania cu scorul de 22:24 în grupa a 3-a principală a Campionatului Mondial ce se desfășoară în Danemarca, Norvegia și Suedia. România a făcut o primă repriză foarte bună, mai ales în apărare, dar a irosit mai multe șanse clare de a se desprinde pe tabela de marcaj, astfel că la pauză avantajul a fost de doar trei goluri, 12:9.
Repriza secundă a fost una foarte slabă, mai ales în atac, cu doar trei goluri marcate în primul sfert de oră. Cristina Neagu a jucat primul meci la Campionatul Mondial, dar nu a putut împiedica degringolada din cadrul echipei cu cele trei goluri ale sale.
"Având în vedere că porțărița Germaniei a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, atunci noi am ratat foarte mult și asta a fost o mare problemă pentru noi." a afirmat după meci selecționerul României, Florentin Pera.
"Tricolorele" mai păstrează șanse matematice de a ajunge în sferturile de finală, însă se află la mâna rezultatelor din celalalte meciuri. Calificarea în această fază a competiției le-ar asigura discipolelor lui Florentin Pera participarea la turneele preolimpice. România va juca următorul său meci sâmbătă, tot la Herning cu Japonia, de la ora 16:30.