Zelenski spune că Ucraina a îndeplinit toate cerințele pentru a începe negocierile de aderare la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri la Oslo că țara a îndeplinit toate cerințele pentru ca UE să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, dar a anticipat că summitul european care va aborda această chestiune nu va fi ușor din cauza opoziției premierului ungar Viktor Orban.

„Este un fapt că Ungaria blochează. În ce ne privește, noi am fost foarte constructivi. Am făcut absolut totul, am urmat toate recomandările Comisiei Europene, toate recomandările partenerilor noștri", a spus Zelenski la o conferință de presă comună cu premierul norvegian Jonas Gahr Store, potrivit agenției EFE.
Președintele ucrainean consideră de asemenea că Viktor Orban "nu are niciun motiv" să blocheze lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. "I-am cerut să-mi dea un motiv, nu trei, cinci sau zece, ci unul singur. Încă aștept un răspuns", a continuat Zelenski, potrivit France Presse.
Ungaria a acuzat în mod repetat Ucraina că încalcă drepturile minorității maghiare din regiunea Transcarpatia, mai ales în ce privește educația. O eurodeputată din partidul Fidesz al lui Orban, Kinga Gal, a declarat tot miercuri, potrivit agenției MTI, că Ucraina nu îndeplinește criteriile pentru deschiderea negocierilor de aderare, întrucât nu a soluționat chestiunea drepturilor minorităților și "nici măcar nu îndeplinește cele șapte condiții stabilite de UE pentru începerea negocierilor".
Kinga Gal a acuzat de asemenea Comisia Europeană că susține deschiderea acestor negocieri printr-un dublu standard favorabil Ucrainei, luând o decizie sub presiune politică fără a lua în considerare implicațiile unei viitoare aderări a acestei țări la blocul comunitar.
Dar Ucraina are un singur plan, acela de a adera la UE, pentru că "este alegerea noastră, alegerea poporului nostru", a mai spus președintele Zelenski, sosit într-o vizită neanunțată în Norvegia după cea a fost în SUA, pentru a obține mai mult sprijin occidental în războiul cu Rusia.
Într-o scrisoare deschisă publicată în Financial Times, cinci lideri ai statelor nordice cu care Zelenski se întâlnește la Oslo (Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda) au subliniat că "Ucraina nu se poate apăra în fața Rusiei doar cu vorbe". "Războiul nu se câștigă fără arme", amintesc cei cinci lideri, insistând că "nu este momentul de a slăbi" ajutorul pentru Ucraina.
După o primă etapă în Argentina, unde a asistat la învestirea președintelui ultraliberal Javier Milei, președintele ucrainean s-a deplasat la Washington pentru a încerca să obțină noi fonduri, dar a plecat de acolo fără a reuși să convingă Congresul divizat în această chestiune să aprobe un nou ajutor de 61,4 miliarde de dolari pentru Ucraina, afirmând doar că a primit semnale "pozitive".
Ucraina așteaptă și din partea UE aprobarea unui ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, plus începerea negocierilor de aderare la UE, teme aflate pe agenda summitului european de joi și vineri, dar premierul ungar Viktor Orban a amenințat că în ambele chestiuni ar putea bloca prin veto o decizie favorabilă Ucrainei.
"Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte țări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare", a afirmat Orban într-un interviu publicat vineri de săptămânalul francez Le Point. Premierul ungar a mai estimat că, dacă Ucraina aderă la UE, atunci Franța, de exemplu, va trebui să plătească în fiecare an "peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii".