Politic

Franța sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova. Nicu Popescu a discutat cu ministra de stat pentru Europa, Laurence Boone

Franța își declară sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Poziția autorităților franceze cu privire la țara noastră a fost reiterată la Paris de către secretara de stat pentru Europa al Ministerului Afacerilor Externe al Franței, Laurence Boone, în cadrul unei întrevederi cu șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a menționat că „Franța este un aliat și prieten de încredere pentru țara noastră, fapt demonstrat prin numeroase proiecte realizate cu suportul francez”.

Tot la Paris, Nicu Popescu a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Péter Szijjárto, în cadrul căreia au împărtășit opinii cu privire la importanța procesului de extindere al Uniunii Europene și demararea procesul de negociere într-un termen cât mai restrâns.

În cadrul vizitei sale, vicepremierul împreună cu ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, au participat la o reuniune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Oficialii au semnat un Memorandum de înțelegere referitor la colaborarea între Republica Moldova și OCDE, document ce va contribui la implementarea reformelor în domenii cheie, conform standardelor OCDE și experienței statelor membre.

Amintim că, în perioada 11-14 decembrie, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, întreprinde două vizite de lucru: una la Bruxelles și alta la Paris, continuă seria de discuții referitor la decizia care urmează să fie luată de Consiliul European privind inițierea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina

Citește mai mult