Siegfried Mureșan: Decizia de la Bruxelles este cea mai importantă de la independența Republicii Moldova
Decizia de la Bruxelles este cea mai importantă de la independența Republicii Moldova, pentru că aceasta garantează parcursul european al țării noastre. Europarlamentarul român Siegfried Mureșan a declarat că această hotărâre este și confirmarea faptului că Uniunea Europeană dorește ca Republica Moldova să fie în rândurile comunității, iar acum Chișinăul trebuie să se apuce intens de lucru.
„Durata negocierilor va depinde în mod exclusiv de viteza cu care sunt implementate reformele în Republica Moldova. Dacă și în următorii ani vom avea la Chișinău o președintă proeuropeană, un guvern proeuropean care se sprijină pe o majoritatea transparentă, la vedere proeuropeană, sunt convins că acest proces poate merge repede, așa cum a mers și în ultimii ani. Consider că președinta Maia Sandu procedează corect, prezentând anul 2030 ca potențială dată, ca obiectiv, pentru că menționarea unui anumit termen, practic ajută în gestionarea întregului proces de negociere”, subliniază europarlamentarul Siegfried Mureșan.