„Sărbătorim Moldova Europeană”. Cetățenii Republicii Moldova, așteptați astăzi la Președinție
Cetățenii din țara noastră sunt invitați astăzi, 17 decembrie, să participe la evenimentul „Sărbătorim Moldova Europeană”, care va avea loc în scuarul Președinției, începând cu ora 14:00. Evenimentul are loc în contextul deciziei Consiliului European de a deschide negocierile de aderare cu R. Moldova.

Potrivit unui comunicat al Președinției, pe toată durata evenimentului, copiii și adulții vor putea să participe în activitățile creative alături de voluntari să-și facă fotografii memorabile celebrând decizia istorică de începere a negocierilor cu Uniunea Europeană și să se bucure de programul artistic pregătit de organizatori.
Pe scenă vor urca interpreții: Satoshi, Ansamblul Plăieșii, Ana Cernicova, Moldovan National Youth Orchestra, Cătălin Josan, Pasha Parfeni și Radu Dolgan.
La ora 16:00, președinta Maia Sandu va avea un mesaj pentru cetățeni. Evenimentul va fi transmis în direct pe paginile Președinției și a Guvernului R. Moldova.
Amintim că Consiliul European a decis pe 14 decembrie deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și R.Moldova.