A fost inaugurat oficial sediul Centrului Republican de Instruire al IGSU al MAI
Zeci de pompieri și salvatori din Republica Moldova vor fi instruiți în noul sediu al Centrului Republican de Instruire al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), din comuna Răzeni, raionul Ialoveni. Dotat cu toate cele necesare, centrul va permite instruirea a peste 3200 de persoane. Tot acolo vor fi pregătiți și operatorii serviciului 112 și dispecerii IGSU și IGP.

„Fixăm, poziționăm cum am învățat, găsim mijlocul, poziționăm podul palmei în partea inferioară a sternului și începem compresiunea.”
„Un factor foarte important este locația pentru că, având toate ustensilele și dotările necesare, într-un spațiu cald și bine iluminat, putem să dăm tot aportul nostru și toate cunoștințele studenților noștri pentru ca ulterior să fie pregătiți în acordarea primului ajutor”, a menționat Ion Ceban, instructor paramedic.
„La fiecare intervenție noi nu știm ce este acolo, noi când ajungem, în primul rând, ne autosalvăm pe noi. Aici ne instruiește în așa mod încât să avem grijă de noi și de oamenii care au nevoie de ajutor”, susține Sergiu Coliba, sergent, Serviciul de salvare Ungheni.

„Activez de un an și două luni și aceasta este prima mea instruire. Avem toate condițiile pentru lecții teoretice și exerciții practice, inclusiv construcții speciale pentru antrenamente la înălțime”, afirmă Alexandru Ceban, pompier, Glodeni.
Sediul Centrului Republican de Instruire este dotat cu săli de curs, încăperi de studii pentru formatori, cursanți, dar și audienți, cu o capacitate de 300 de oameni. Mai mult, Centrul este dotat și cu locuri de cazare.
„Prin această investiție creăm condiții pentru asigurarea instruirii teoretice de calitate atât pentru angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cât și pentru primarii localităților, directori de instituții educative și medicale”, precizează Alexandru Oprea, șef IGSU.
„Odată cu trecerea serviciului 112 în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, acest centru va servi ca o platformă foarte bună pentru a instrui personalul care activează. Ne va da posibilitatea să reacționăm mult mai rapid”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
Pe teritoriul Centrului de instruire a fost amenajat un spațiu în care salvatorii și pompierii vor efectua exerciții practice pentru intervenții în medii periculoase. Întreg edificiul a fost construit în urma realizării Proiectului Îmbunătățirea capacităților de comunicații bazate pe TIC în zona transfrontalieră Nord-Est România-Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană.

