Comisia Electorală Centrală a respins cererea pentru organizarea unui referendum local
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor susținătorilor referendumului local în vederea înaintării propunerii de inițiere a procedurii de amalgamare voluntară a satului Floreni, raionul Anenii Noi, cu orașul Sîngera, municipiul Chișinău, înregistrată la Comisie la data de 18 decembrie curent.
În procesul de examinare a documentelor prezentate, CEC a constatat că procedura de înștiințare a autorității administrației publice locale, precum și de desfășurare a adunării cetățenilor de constituire a grupului de inițiativă a fost realizată contrar cerințelor legale din Codul electoral.
Amintim că, la 31 iulie, Parlamentul a votat în a doua lectură legea care prevede amalgamarea voluntară a localităților ce presupune comasarea benevolă a două sau mai multe localități, în urma deciziilor consiliilor locale, cu respectarea mai multor criterii. De exemplu, teritoriul trebuie să fie unul continuu, iar numărul populației trebuie să fie de cel puțin trei mii de locuitori.