Social

ANSP: Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere cu aproape o treime. Recomandările specialiștilor

Peste 700 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate săptămâna trecută în Republica Moldova, cu 29,4% mai mult comparativ cu săptămâna precedentă, avertizează Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Potrivit instituției, în rândul copiilor de până la 14 ani au fost semnalate 71 de cazuri. În același timp, au fost înregistrate trei decese din cauza virusului.

ANSP a mai precizat că, pe parcursul săptămânii trecute, au fost raportate 49 de cazuri de gripă sezonieră, cele mai multe fiind înregistrate în municipiul Chișinău. De asemenea, numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a scăzut cu 1,4%, comparativ cu săptămâna anterioară, fiind semnalate 7048 de cazuri, majoritatea fiind la copii.

Precizăm că, în total, de la începutul perioadei de monitorizare, din luna octombrie până în perioada de referință, au fost înregistrate 85 de cazuri de gripă, aproximativ 76 de mii de cazuri de IACRS și 4495 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

În acest context, specialiștii de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică recomandă cetățenilor să respecte în continuare măsurile de protecție, dar și cele sanitare, precum și să aerisească spațiile închise și să se adreseze la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febră, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare, rinoree sau nas înfundat, cefalee, frisoane, senzație de slăbiciune sau oboseală).

ANSP subliniază că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

Amintim că două secții de la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din capitală sunt pline cu pacienți internați cu virusul COVID-19, potrivit autorităților municipale. Astfel, pentru ameliorarea situației sanitare, la Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie urmează să mai fie deschisă o secție.

Citește mai mult