Politic

Maia Sandu, pentru Veridica.ro: Putin nu se va opri, dacă nu va fi oprit

Președinta Sandu a anunțat că va merge pentru următorul mandat prezidențial și a propus un referendum republican privind acceptarea cursului de integrare europeană. Această idee a generat dezbateri publice. De exemplu, secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi a vorbit pentru Radio Moldova că referendumul nu poate fi organizat în aceeași zi cu alegerile, fie prezidențiale, fie parlamentare, ci doar cu două luni înainte sau după alegeri.

Veridica.ro
Sursa: Veridica.ro

Pe de altă parte, acum patru ani, s-a desfășurat un referendum odată cu parlamentarele, însă de atunci Codul electoral a fost votat într-o nouă redacție. Deputata PAS, Veronica Roșca, susține că referendumul poate fi organizat într-o zi cu alegerile, iar constituția interzice doar comasarea prezidențialelor și parlamentarelor.

Președinta Sandu a declarat pentru Veridica.ro, într-un interviu realizat de jurnalistul Marian Voicu, că parlamentul va stabili procedura tehnică a referendumului.

„Voința cetățenilor este cea care contează și, la toamnă, cetățenii vor trebui să decidă dacă își doresc să mergem înainte, să muncim pentru proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova sau dacă vor să se întoarcă în trecut. Republica Moldova a fost supusă șantajului mulți ani la rând. Republica Moldova a fost blocată în această zonă gri, din care se părea că nu există scăpare.” - a declarat președinta Sandu.

Mandatul președintei Maia Sandu expiră anul viitor în decembrie, iar actualul parlament va deține funcții depline până în iulie 2025. Potrivit noului Cod electoral, prezidențialele se desfășoară în cel mult două luni după expirarea mandatului, iar parlamentarele, în cel mult trei luni. Ambele zile sunt stabilite prin hotărâri de parlament.

Potrivit președintei Sandu, principalele amenințări pentru Republica Moldova sunt corupția și agresivitatea Rusiei. Săptămâna trecută, Putin a simplificat procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru moldoveni.

„Este clar că cei de la Kremlin au nevoie de carne de tun pentru a continua acest război, dar moldovenii nu vor să fie sacrificați într-un război nedrept. Am această certitudine și știu că mulți moldoveni au ales să plece din Federația Rusă în momentul în care a început această agresiune.” - a explicat președinta Maia Sandu pentru Veridica.ro.

În contextul anului electoral 2024 în Europa și Statele Unite, Maia Sandu susține că „Toată lumea trebuie să înțeleagă că Putin nu se va opri, dacă nu va fi oprit.”.

Radu Osipov

Radu Osipov

Autor

Citește mai mult