Opt persoane condamnate la închisoare pentru contrabandă cu mărfuri din Ucraina
Șapte bărbați și o femeie, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 3 și 5 ani de închisoare pentru contrabandă cu mărfuri în valoare de peste 2 milioane de lei. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit Procuraturii Generale, în perioada septembrie 2019 - ianuarie 2020, condamnații au transportat în repetate rânduri mărfuri din Ucraina în Republica Moldova, evitând procedura legală de vămuire și introducere legală pe teritoriul țării noastre.
Astfel, mărfurile erau introduse prin segmentul de frontieră al Ucrainei cu Republica Moldova, care se mărginește cu regiunea transnistreană. Ulterior marfa era transportată pe drumurile de ocolire a posturilor vamale interne de control spre Chișinău, unde erau depozitate, o parte fiind comercializată prin intermediul mai multor puncte comerciale amplasate în capitală.
Conform schemei menționate, pe 15 noiembrie 2019, inculpații au organizat trecerea ilegală a unui lot de mărfuri, însă acestea au fost ridicate urmare a efectuării controlului fizic vamal al unității de transport de către angajații Serviciului Vamal.
În mod similar, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2020, inculpații, au organizat trecerea unui alt lot de mărfuri. Drept consecință, pe 31 ianuarie 2020 au fost efectuate percheziții în mijloacele de transport, precum și în mai multe garaje din capitală, unde au fost depistate și ridicate aceste bunuri.
În urma perchezițiilor au fost confiscate trei mijloace de transport, mărfurile, telefoane mobile și alte bunuri care au facilitat săvârșirea infracțiunii.
Inculpații și-au recunoscut vina.