Social

CSP: Șase candidați aspiră la șefia Procuraturii Generale

Șase candidați aspiră la șefia Procuraturii Generale, anunță Consiliul Superior al Procurorilor. Este vorba despre actualul procuror general interimar și adjunctul acestuia, Ion Munteanu și Igor Demciucin, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, juristul Andrei Coca și avocații Ilie Rotaru și Serghei Perju.

Amintim că concursul, organizat de Consiliul Superior al Procurorilor, a fost anunțat în luna octombrie, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor a fost stabilit la 22 noiembrie 2023.

În contextul în care atunci și-au depus dosarele doar doi candidați, CSP a dispus prelungirea acestuia până astăzi.

Ieri, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care vizează desemnarea procurorului general.

Potrivit documentului, șeful instituției ar putea fi ales prin vot de către membrii CSP, și nu după punctajul acumulat în urma concursului.

Citește mai mult