Veronica Mihailov-Moraru: Am depus eforturi maxime pentru a avea progrese în reformarea justiției
Anul 2023 a fost unul cu multe provocări și cu un șir lung de teme pentru acasă, a concluzionat astăzi ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Oficiala a precizat, că în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, instituția de resort a depus eforturi semnificative pentru a reforma justiția.
„În calitate de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, am depus eforturi maxime să avem progrese pentru reformarea justiției, combaterea corupției, consolidarea mecanismelor de protecție a drepturilor omului și accesul mai larg la justiție pentru cetățeni. Deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dar și aprecierea de către Departamentul de Stat al SUA, este o recunoaștere a muncii depuse, dar și o speranță că vom reuși să construim acasă o Moldovă europeană, cu o justiție echitabilă, transparentă, bazată pe respectarea drepturilor omului și a statului de drept”, a menționat Veronica Mihailov-Moraru.
În același timp, Ministerul Justiției a subliniat într-un comunicat, necesitatea continuării și avansării în procesul de armonizare a legislației și a practicii naționale la standarde europene. De asemnea, a accentuat nevoia de a digitaliza instituțiile sectorului justiției, astfel încât acestea să devină mai transparente, mai performante și mai aproape de cetățeni.