Cutremur în Japonia // Șase decese și zeci de răniți, confirmă autoritățile
Peste 45.700 de gospodării au rămas fără curent electric în prefectura Ishikawa din centrul Japoniei, după ce luni s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade, a anunțat marți compania Hokuriku Electric Power. Cutremurul s-a soldat cu șase morți în Ishikawa, iar zeci de persoane au fost rănite în alte patru prefecturi, printre care Toyama și Niigata, a anunțat postul public de televiziune japonez NHK, citând spitale și autorități locale, relatează CNN, preluat de News.ro.

Ministerul Apărării a trimis 1.000 de militari pentru a ajuta la eforturile de salvare și recuperare, a declarat luni ministrul Apărării, Minoru Kihara, reporterilor. toate avizele de tsunami din Japonia au fost eliminate, potrivit site-ului Agenției meteorologice a țării, marți dimineață.
Avertizările au fost emise în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,5 care a lovit luni după-amiază centrul Japoniei.
Agenția a emis imediat o alertă de tsunami de-a lungul regiunilor de coastă din vestul țării, iar primele valuri au fost raportate ca lovind coasta puțin peste 10 minute mai târziu.
Valuri tsunami de până la 1,2 metri au lovit o serie de zone de-a lungul coastei vestice a Japoniei. Avertizările de tsunami au fost ulterior eliminate.