4,4% din deșeurile produse de populație au fost colectate separat în 2022
Doar 4,4% din deșeurile pe care le produce populația au fost colectate separat în anul 2022. De ce oamenii nu sortează deșeurile, dar și care este rata de valorificare a deșeurilor în Republica Moldova comparativ cu alte țări.

În anul 2022, au fost colectate peste 720 de mii de tone de deșeuri municipale, adică produse de gospodăriile casnice. Dintre acestea doar aproximativ 30 de mii de tone au fost sortate, potrivit datelor furnizate de Agenția de Mediu. Sortarea deșeurilor este prima etapă pentru reciclarea lor și presupune că acestea sunt colectate separat, în funcție de materialele sau substanțele din care sunt compuse.
Majoritatea cetățenilor cu care am discutat spun că, în Republica Moldova, inclusiv în Chișinău, nu este dezvoltată suficient infrastructura care ar permite sortarea eficientă a deșeurilor, așa cum este în alte state europene.
„Avem un tomberon obișnuit. Mi-ar plăcea să sortez deșeurile și la noi, pentru că eu locuiesc în Franța jumătate din viață și ei sortează totul, dar aici e haos”;
„Nu prea, dar ne străduim. Cele care sunt vegetale le aruncăm prin grădină, dar hârtia, plasticul le sortăm”;
„E dureros când tu de unul singur sortezi deșeuri, iar mulți aruncă aleatoriu”;
„Avem numai două tomberoane. Pentru hârtie este, dar pentru plastic nu-i”, spun oamenii.
Alți oameni însă consideră că în Republica Moldova lipsește cultura sortării deșeurilor menajere.
„Majoritatea nu sunt educați, nu au cultură, nu au nimic, aruncă și merg înainte”;
„Mai mult cei în vârstă sortează, dar tineretul aruncă la nimereală”;
„Eu nu sortez gunoiul, așa îl arunc”, afirmă cetățenii.
Colectarea separată este cerința nr. 1 pentru a recicla cât mai multe deșeuri, ceea ce ar permite utilizarea eficientă a acestora, a comentat pentru Radio Moldova administratoarea Centrului de instruire și consultanță E-Circular, Aurelia Bahnaru.
„În special vorbim despre deșeurile cu valoare economică pozitivă și care pot fi introduse într-un circuit economic, dar nu ratăm aceste resurse prin a le arunca la gunoi sau a le arde în mod necontrolat. Pe de altă parte, cu cât colectăm separat la sursă mai calitativ mai multe tipuri de deșeuri, cu atât mai puține deșeuri vor ajunge la gunoi”, a afirmat Aurelia Bahnaru.
În Republica Moldova și rata de valorificare a deșeurilor este cu mult mai mică decât media europeană. Spre exemplu, doar 15 la sută din cele peste 1,1 milioane de tone de deșeuri colectate în anul 2022 au fost valorificate, față de aproximativ 60% în Uniunea Europeană în anul 2020, potrivit datelor Eurostat, citate de Euronews.