Troleibuze blocate la Bălți. Mai mulți cetățeni, nevoiți să meargă pe jos la muncă
Săptămâna a început cu ghinion pentru călătorii din orașul Bălți. Oamenii au fost nevoiți să se deplaseze în această dimineață pe jos din cauza unei rupturi a liniei electrice, informează presa locală.
Potrivit canalului de Telegram „Bălți 24”, în dimineața zilei de 8 decembrie, o linie de troleibuz s-a defectat în apropierea primăriei din oraș.
„Bălți Online” a postat un videoclip în care mai multe troleibuze staționează. „Așa a fost dimineața bălțenilor obișnuiți care au fost nevoiți să ia transportul în comun pentru a ajunge la serviciu. Din cartierul 8, doar pe jos”.
Menționăm că meteorologii au emis cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii. Luni, 8 ianuarie, va ninge puternic, pe alocuri se va semnala vijelie, cu intensificări ale vântului în rafale de până la 20 de m/s. Temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15°C, comparativ cu vremea din ultima perioadă, pe drumurile publice se vor forma troiene și ghețuș.