Externe

Emmanuel Macron a numit un nou prim-ministru. Gabriel Attal devine cel mai tânăr premier francez

Președintele francez Emmanuel Macron a decis marți să-l numească în funcția de prim-ministru pe ministrul educației, Gabriel Attal, în vârstă de 34 de ani, care va deveni cel mai tânăr șef de guvern din istoria Republicii, transmite Agerpres.

Președinția franceză a confirmat că Macron i-a cerut lui Attal „să formeze noul guvern”. Astfel, Attal o va succeda pe Elisabeth Borne, care a fost constrânsă să demisioneze luni.

Prin această schimbare, președintele francez încearcă să dea un nou suflu celui de-al doilea mandat al său înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, potrivit presei franceze, citată de Reuters.

Acest demers nu va duce neapărat la vreo schimbare politică majoră, dar semnalează dorința lui Macron de a încerca să depășească nemulțumirea provocată de reformele nepopulare de anul trecut privind pensiile și imigrația pentru a crește șansele partidului său centrist la scrutinul european din iunie.

Sondajele de opinie arată că tabăra lui Macron se află în urma partidului liderei de extremă-dreapta Marine Le Pen cu aproximativ opt până la zece puncte procentuale.

Attal, un aliat apropiat al lui Macron, a devenit un nume cunoscut ca purtător de cuvânt al guvernului în timpul pandemiei COVID.

Unul dintre cei mai populari politicieni din țară în sondajele de opinie recente, Attal și-a făcut un renume ca ministru priceput, care se simte în largul său în emisiunile de radio și în parlament.

„Gabriel Attal seamănă puțin cu Macron din 2017”, a declarat deputatul Patrick Vignal din formațiunea lui Macron Renaissance, referindu-se la momentul în care președintele a preluat funcția de cel mai tânăr lider din istoria modernă a Franței, la vremea respectivă o figură populară în rândul alegătorilor.

Macron încearcă să facă față unui parlament mai turbulent de când a pierdut majoritatea absolută la scurt timp după ce a fost reales în 2022.

„Cuplul Macron-Attal poate aduce un nou suflu (pentru guvern)”, consideră Jean-Daniel Levy, expert la centrul de sondaje Harris Interactive.

Dar liderii opoziției s-au grăbit să spună că nu așteaptă prea mult de la schimbarea premierului, având în vedere că Macron însuși a preluat o mare parte din procesul decizional.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult