Anenii Noi // Doi copii au murit intoxicați cu monoxid de carbon
Doi copii de trei și patru ani au murit intoxicați cu monoxid de carbon. Cazul tragic a avut loc în localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi. Potrivit Poliției, corpurile neînsuflețite urmează a fi supuse expertizei medico-legale pentru stabilirea exactă a cauzei deceselor.

„Astăzi, ora 14:00, Poliția din Anenii Noi a fost sesizată precum că două minore au fost depistate în stare inconștientă în domiciliul din localitatea Geamăna. La fața locului, medicii au constatat decesul a două minore de trei și, respectiv, patru ani. În acest caz a fost inițiat un proces penal”, a explicat ofițerul de presă Mariana Didenco.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele.