Social

Elevii gimnaziului din satul Gașpar, raionul Edineț, stau cu acoperișul stricat de o furtună din vara trecută

Pe ger și fără acoperiș. În așa condiții își fac studiile elevii Gimnaziului „Viorel Prisăcaru” din satul Gașpar, raionul Edineț, care stau cu acoperișul nereparat după ce a fost distrus de o furtună în vara anului trecut. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ, lucrările au început, dar au fost sistate din cauza temperaturilor scăzute.

nordnews.md
Sursa: nordnews.md

Părinții spun că își petrec copiii la ore îngrijorați pentru siguranța lor și așteaptă ca lucrările să fie reluate și terminate cât mai curând.

VOX: „O repară, cred! Se străduie și o vor face, ce-i drept, cam greu, este o situație periculoasă pentru școală.”;

„Poate cineva s-a gândi și la noi cândva. De-ar lucra, dar nu se lucrează. Cum pot să se simtă copiii fără sală sportivă?”;

„Au câștigat grantul și autoritățile au oferit un milion și ceva, nu pot să vă spun sigur. Au turnat până la geruri, cred că vor trece sărbătorile de iarnă și vor face. Au mai fost sate unde au fost descoperite acoperișurile, dar au fost reparate la timp. Nu cunosc din ce cauză, dar cred că suntem unica școală din Moldova unde iarna se face reparație, așa cred eu.”

Acoperișul a fost avariat la sfârșitul lunii iulie, când o furtună puternică l-a distrus parțial, iar reparația nu a fost efectuată din lipsă de bani, dar și din cauza procedurilor birocratice. Abia la sfârșitul lunii noiembrie, Guvernul a alocat peste un milion de lei pentru reparația acoperișului care a creat numai probleme în aceste luni - a plouat și a nins, iar în interiorul clădirii a apărut igrasia, mai ales în sala de sport.

Directoarea nu a răspuns jurnaliștilor pentru a preciza la ce etapă sunt lucrările. În noiembrie anul trecut, ea spunea că acoperișul va fi reparat până la sfârșitul anului.

„Noi suntem optimiști, noi credem că în anul 2023 vom rezolva această întrebare”, a spus Olga Ciornea, directoarea gimnaziului din satul Gașpar.

Nici primarul satului Gașpar, Oleg Horodișteanu, nu a fost de găsit. Anterior, acesta a recunoscut că lucrările au întârziat din cauza unor erori la elaborarea pachetului de acte necesare, doar că acestea puteau fi trecute cu vederea pentru a remedia situația în timp proxim.

Iar șefa Direcției Educație din Edineț le-a spus jurnaliștilor că în satul Gașpar sunt probleme mai importante.

În urma furtunii din iulie 2023, în raionul Edineț au fost afectate cinci instituții de învățământ. Dintre acestea, doar gimnaziul din Gașpar încă nu a fost reparat. De precizat că instituția de învățământ este frecventată de peste o sută de elevi.

Citește mai mult