Social

Mai mult de jumătate din suma alocată de CNAM în 2024 este destinată asistenței medicale spitalicești

Asistența medicală spitalicească va primi cei mai mulți bani de la Compania Națională de Asigurări în Medicină în 2024. Este vorba de suma de aproape opt miliarde de lei. Acest fapt a permis contractarea mai multor spitale publice și private, care vor asigura tratarea a circa jumătate de milion de cazuri în diverse specializări. În general, pentru serviciile medicale ale populației acoperite de polița medicală, CNAM a încheiat contracte în valoare de aproape 14 miliarde de lei.

*„Am încheiat, în urma unor analize ample, 430 de contracte pe fiecare tip de asistență medicală. Compania a alocat în baza acestor 430 de contracte aproximativ 14 miliarde de lei, atât cu prestatori publici, cât și privați, din serviciile medicale, care urmează să acorde asistență persoanelor asigurate, celor care au achitat prime de asigurare obligatorie de asistență medicală”, a declarat directorul general CNAM.

Mai mult de jumătate din suma alocată va fi direcționată pentru acordarea asistenței medicale spitalicești. Banii vor asigura realizarea intervențiilor chirurgicale, precum cele pe cord, protezarea aparatului locomotor sau operații de cataractă, numărul acestor intervenții fiind mai mare față de anul trecut.

„Asta este un tip de asistență care consumă cele mai multe resurse în fiecare an și sunt alocate cele mai multe resurse financiare. În asistența medicală spitalicească au fost procurate servicii atât în programul general, cât și în chirurgie de zi, servicii de reabilitare. De exemplu, pentru cataractă au fost procurate circa zece mii cinci sute de servicii în anul 2024, ceea ce este cu circa o mie cinci sute de servicii mai mult decât în anul 2023 care au fost prestate.”, a spus șefa de direcție CNAM, Nina Onofrei.

Cetățenii asigurați se bucură de accesul gratuit la servicii medicale, totuși, unii pensionarii sunt afectați de prețurile mari la medicamente.

„Eu mai cumpăr niște tablete. Erau 27 de lei, da acuma-s 60 deja. Cum să trăiască pensionarii?”

„Am auzit că ceva o să mărească. Am auzit că o să crească și serviciile cu dinții, mai ales dacă o să te duci fără poliță, o să scoți „copeica" din buzunar bine”

„- 00:09 Depinde de bolile pe care le am. Nu am atât de multe, dar pot să beneficiez de minimumul pe care îl acoperă asigurarea. Când merg la clinică, toate serviciile sunt gratuite”

„Chiar acuma vin de la policlinică, totu-i gratis”

Din fondul de bază, aproape 1,4 miliarde de lei mai sunt prevăzuți pentru asistența medicală ce va fi oferită de medicii specialiști la nivel de ambulatoriu, iar și peste 130 de milioane de lei pentru îngrijirile medicale comunitare și la domiciliu. Totodată, pentru compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale au fost planificați peste un miliard 80 de milioane de lei, cu 48 de milioane mai mult față de anul trecut.

Citește mai mult