Putin, sub presiunea NATO-UE, după semnarea declarației comune privind combaterea agresiunii rusești
Țările NATO și UE vor extinde sancțiunile și împotriva aliaților de război ai Rusiei. Șefii instituțiilor europene, Ursula von der Leyen și Charles Michel, dar și secretarul general al Organizației Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, au semnat o declarație comună privind combaterea agresiunii rusești și sprijinul pentru Ucraina. Astfel, potrivit documentului, NATO și UE se vor concentra pe Europa de Est. Iar Putin a obținut tocmai ceea ce nu și-a dorit, a declarat Stoltenberg.

Uniunea Europeană și NATO au stabilit o strategie comună de extindere, de neutralizare a agresiunii rusești și a regimurilor dictatoriale.
„Vom ține Kremlinul sub presiune prin sancțiuni usturătoare, atât timp cât va fi nevoie. Vom extinde aceste sancțiuni pentru cei care susțin militar Rusia, de exemplu, Belarus sau Iran. Și vom propune noi sancțiuni față de Belarus ca răspuns la rolul pe care îl joacă în războiul rusesc din Ucraina”, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„NATO trebuie să-și întărească prezența în Europa de Est. Și va avea doi membri noi: Suedia și Finlanda. Putin a vrut mai puțin NATO, dar a obținut opusul. Va avea mai mult NATO și va avea mai multă UE”, a menționat președintele Consiliului European, Charles Michel.
Suedia și Finlanda sunt integrate în structurile NATO și există angajamentul de securitate al Statelor Unite, însă procedura de aderare nu s-a încheiat.
„Este de neconceput ca Finlanda și Suedia să se confrunte cu vreo amenințare militară fără ca NATO să reacționeze. Înțeleg, desigur, importanța finalizării procesului de aderare prin ratificarea atât în parlamentul maghiar, cât și în parlamentul turc, dar sunt încrezător că se va întâmpla”, subliniază secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Aceasta este a treia declarație comună NATO-Uniunea Europeană, însă prima după ce Rusia a invadat Ucraina.