Lista persoanelor obligate să-și depună declarația de avere ar putea fi extinsă
Numărul persoanelor obligate să-și declare averea ar putea să crească. O propunere în acest sens a venit din partea deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp. Astfel, în listă s-ar putea regăsi persoane cu funcții de conducere în partide sau instituții publice. Parlamentarul susține că este important ca oamenii să cunoască sursele de venit ale acestora.

„Noi avem întreprinderi de stat în care directorii, conducătorii subdiviziunilor nu fac declarații de avere chiar dacă ei conduc o instituție de stat, ceea ce nu este corect. Despre salariile pe care le au - lumea trebuie să le cunoască veniturile. Avem politicieni care nu lucrează nicăieri toată viața, au doar ștampila partidului și, desigur, este important să cunoaștem din ce bani își duc viața acești politicieni”, a declarat deputatul PAS, Lilian Carp.
Amendamentul propus de Lilian Carp vine să modifice Legea privind evaluarea integrității instituționale. Astfel, printre cei care vor fi obligați să-și depună declarația de avere se regăsesc președinți și vicepreședinți de partide, angajați ai autorităților instituțiilor publice aflate la autogestiune, persoane cu funcții de conducere în subdiviziunile din cadrul instituțiilor publice și persoane cu funcții de control în cadrul întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital de stat.
Modificările la lege ar urma să contribuie la prevenirea și combatere îmbogățirii nejustificate, dar și a conflictelor de interese.