Externe

Qatar și Franța negociază un acord pentru a trimite ajutoare și medicamente civililor și ostaticilor din Fâșia Gaza

Qatarul și Franța au negociat un acord cu Israelul și cu gruparea islamistă palestiniană Hamas pentru a furniza medicamente urgente pentru aproximativ 45 de ostatici israelieni deținuți de grup în Gaza, în schimbul ajutorului umanitar și medical pentru civilii cei mai vulnerabili, scrie Reuters.

Reuters / Taberele de corturi, la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, 16 ianuarie 2024
Sursa: Reuters / Taberele de corturi, la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, 16 ianuarie 2024

Cele două țări au declarat că ajutorul va pleca miercuri din Qatar spre Egipt, înainte de a fi transportat prin punctul de trecere a frontierei Rafah.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed al-Ansari, a declarat că acordul ar însemna că „medicamentele și alte ajutoare umanitare vor fi livrate civililor din Fâșia Gaza, în zonele cele mai afectate și vulnerabile, în schimbul livrării medicamentelor necesare pentru prizonierii israelieni din Gaza”.

El nu a oferit detalii cu privire la cantitatea de ajutor sau ce ajutor va fi livrat civililor.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a declarat că două avioane ale Forțelor Aeriene din Qatar urmau să aterizeze miercuri în Egipt cu medicamente cumpărate în Franța pe baza unei liste israeliene.

Anterior, Philippe Lalliot, șeful centrului de criză al Ministerului francez de Externe, care organizează eforturile de ajutorare, a declarat că negocierile durează de câteva săptămâni și că ideea inițială a venit din partea familiilor unora dintre ostaticii israelieni.

Fiecăruia dintre cei 45 de ostatici i se vor livra pachete medicale specifice pentru mai multe luni, care au fost pregătite în Franța. Comitetul Internațional al Crucii Roșii va asigura coordonarea la fața locului.

Franța mai are încă trei cetățeni deținuți în Gaza, dar niciunul dintre ei nu are nevoie urgentă de medicamente, a declarat Lalliot.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult