Externe

ISW: Putin nu a renunțat la obiectivele din Ucraina și creează un pretext pentru escaladarea în statele baltice

Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War - ISW), cu sediul la Washington, analizează declarațiile președintelui rus în raportul său cvasi-cotidian. La 16 ianuarie, Putin a declarat că formula de pace din Ucraina a fost „o încercare de a ne încuraja să renunțăm la câștigurile pe care le-am realizat în ultimul an și jumătate”. „Dar acest lucru este imposibil. Toată lumea înțelege că este imposibil”, a adăugat el, potrivit BBC.

„Putin a continuat să demonstreze că Rusia nu este interesată de negocieri de bună-credință cu Ucraina și că obiectivele maximaliste ale Rusiei în Ucraina - care se rezumă la capitularea completă a Ucrainei și a Occidentului - rămân neschimbate”, conchide ISW.

Putin a mai rostit și fraza: „Ceea ce se întâmplă acum în Letonia, în alte republici baltice, când rușii sunt aruncați pur și simplu peste cordon, sunt lucruri foarte grave care afectează direct securitatea țării noastre”. El s-a referit la planurile autorităților letone de a-i expulza pe cetățenii ruși care nu au solicitat noi permise de ședere până la termenul limită.

„ISW nu a observat niciun indiciu că un atac rusesc asupra statelor baltice este aproape sau probabil, dar Putin ar putea stabili condițiile de informare pentru viitoarele acțiuni agresive ale Rusiei în străinătate sub pretextul protejării „compatrioților” săi.” Putin a amenințat recent Finlanda, la mijlocul lunii decembrie, și a reiterat o viziune asupra lumii care arată că el continuă să facă presiuni pentru schimbările pe care le cere în alianța NATO și care echivalează cu dizolvarea acesteia”, au comentat analiștii institutului.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult