Igor Grosu, pentru Digi24.ro: „Putem spune că cunoaștem 100% ce bunuri ajung în Transnistria și ce se exportă. Și ăsta e un avantaj care trebuie folosit”
Pentru prima dată de la independența Republicii Moldova, regiunea transnistreană depinde în totalitate de importurile realizate prin frontiera vestică, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru presa română.
El a vorbit la interviurile Digi 24 că serviciile rusești sunt prezente în stânga Nistrului și încearcă provocări. Totuși, populația și oamenii de afaceri din regiunea secesionistă înțeleg importanța păcii.
„Prima dată de la independență și de la declanșarea conflictului pe Nistru, când această regiune depinde totalmente de importurile pe frontiera de Vest. Alexandru Rotaru: Adică Dumneavoastră controlați în acest moment regiunea separatistă, asta ne spuneți. Igor Grosu: Acum noi putem spune că noi cunoaștem sută la sută ce bunuri ajung acolo și ce se exportă. Și ăsta cred că este un avantaj care trebuie folosit. Cel mai important este că cetățenii noștri din stânga Nistrului înțeleg, nu își doresc să fie implicați în această aventură, această crimă pe care o comite Putin, criminal de război, în Ucraina, oamenii de afaceri de acolo înțeleg foarte bine riscurile și pe de o parte avantajele procesului de integrare europeană.”