Armata israeliană a descoperit un nou tunel Hamas în Fâșia Gaza. În sudul enclavei, oamenii continuă să se confrunte cu lipsa de apă și mâncare
Soldații israelieni au descoperit în sudul Fâșiei Gaza un tunel de un kilometru lungime, la capătul căruia erau cinci celule înguste, în care, potrivit Tsahal, Hamas a ținut aproximativ 20 de ostatici. Niciun ostatic nu se afla acolo când a fost descoperită ascunzătoarea. Potrivit sursei citate, tunelul avea uși-capcană și tot acolo erau plasați explozibili. Între timp, palestinienii continuă să se confrunte cu lipsa de apă și mâncare. Mai mult, oamenii spun că de când a început războiul dintre Israel și Hamas, municipalitatea nu îndepărtează gunoiul de pe străzi.

„Am fost strămutați din Nuseirat și am venit aici, pentru că nu am găsit alt loc. Am venit noaptea. Am fost forțați să punem cortul în acest loc și nu am observat gunoiul din fața noastră. Am fost șocați dimineața când am văzut că aveam grămezi de gunoi în fața noastră. Acest gunoi ne provoacă probleme de sănătate, oboseală psihologică și boli. Nu avem apă. Erau oameni lângă noi care au fugit din cauza gunoiului.”;
„După cum puteți vedea, situația este foarte tragică. Trăim în mizerie de o lună și jumătate și nimeni nu a îndepărtat gunoiștea.”
„Pe lângă bombardamentele și exploziile care au loc zilnic, este gunoiul, mirosuri urâte și bolile care s-au răspândit printre noi. În fiecare săptămână este cineva care se îmbolnăvește - copii și bătrâni - din cauza mirosului urât și a gunoiului.”
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, militarii au descoperit un tunel de un kilometru lungime în care erau ținuți ostaticii capturați de Hamas pe data de 7 octombrie, anul trecut. Intrarea în tunel se afla în casa unui membru al grupării din orașul Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, unde Israelul și-a concentrat lupta în ultimele săptămâni.
„După un kilometru mers pe jos în tunel, la o adâncime de aproximativ 20 de metri, luptătorii au găsit o sală centrală, care, potrivit ostaticilor care s-au întors din Gaza, a fost zona în care au rămas de cele mai multe ori. În această sală, am găsit semne ale prezenței ostaticilor, printre care desene făcute de Emilia Aloni, care avea cinci ani. Mai mult, în tunel am găsit cinci celule. Fiecare avea o toaletă și o saltea, închise cu ajutorul unor bare metalice. Potrivit informațiilor noastre, aproximativ 20 de ostatici au fost ținuți în acest tunel în diferite perioade și în condiții dificile - fără lumină naturală, cu puțin oxigen și umiditate teribilă care îngreunează respirația”, a menționat Daniel Hagari.
Unii dintre ostaticii ținuți în acest tunel au fost eliberați în timpul armistițiului mediat de Qatar, care a durat o săptămână. Alții se numără printre cele peste 130 de persoane capturate în timpul raidului Hamas din 7 octombrie, care se află încă în Gaza.