Social

Persoanele care au lucrat după pensionare pot solicita la CNAS recalcularea pensiilor

Persoanele care deja se află la pensie, dar au muncit cel puțin doi ani după stabilirea mărimii acesteia, pot depune cereri de recalcul la oficiile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS).

Imagine-simbol
Sursa: Imagine-simbol

De asemenea, de la 1 ianuarie curent, se reexaminează pensiile acordate anterior, în cazul în care persoanele au mai realizat un stagiu de cotizare de cel puțin doi ani, dar și al pensiilor de dizabilitate stabilite până la 1 ianuarie 2022, cu condiția că persoanele au realizat un stagiu de cotizare de la doi până la șapte ani. Cererile pot fi depuse și în format electronic.

„- Cu ce întrebare la noi? - Recalcularea, după ce am lucrat doi ani.”

Ecaterina Șoitu a lucrat toată viața profesoară. Femeia spune că a muncit încă 12 ani după atingerea vârstei de pensionare, iar în 2019 a beneficiat de primul recalcul. Acum a venit la oficiul teritorial Centru al CNAS pentru o nouă recalculare, dat fiind că a mai lucrat încă doi ani după primul recalcul.

„Am citit că este așa posibilitate, am încercat să văd dacă pot să mai primesc încă ceva. Orice plus la finanțe aduce profit în familie, e un ajutor financiar. Nu mă avânt tare după lucruri care costă mai mult, îmi ajung finanțele de la lună la lună”, susține Ecaterina Șoitu, pensionară, Chișinău.

Majoritatea persoanelor care au venit pentru recalculul pensiei mai muncesc și astăzi.

„Am ieșit la pensie în anul 2004, dar mai muncesc și astăzi, chiar dacă am vârsta de 82 de ani. Soția mea a ieșit la pensie la 73 de ani, a fost educatoare la grădiniță, de la vârsta de 16 ani până în anul 2021 a lucrat. Am venit să vedem dacă putem beneficia de recalcul, fiecare bănuț e important, avem cheltuieli mari pentru servicii, medicamente, mâncare, desigur”, spune Alexandru Boico, pensionar, Chișinău.

„Este un adaos la bugetul familiei, oricum, fiindcă în familie suntem doi pensionari, cam ne descurcăm greu dacă nu muncim. Și soțul muncește, și eu muncesc, da, după pensie. - Ați muncit cam câți ani după pensie? - Vreo șase am muncit și continui să muncesc”, afirmă Raisa Drozdov, locuitoare din Chișinău.

Începând cu 1 ianuarie, au dreptul la reexaminarea pensiei și moldovenii care au muncit cel puțin doi ani după stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, dar și persoanele cu pensie de dizabilitate, dacă au realizat stagii de cotizare.

„Începand cu 1 ianuarie au dreptul la reexaminarea pensiei cetățenii, inclusiv cei care și-au făcut o dată recalcul, dar au mai muncit doi ani după primul recalcul. Pentru reexaminarea pensiei de disabilitate au dreptul să depună cereri persoanele care, după stabilirea pensiei, au un stagiu de cel putin doi ani, stagiu de muncă. Cererile se depun la ghișeu și se depun online, întodeauna îndemnăm cetățenii să depună online, să nu se deplaseze pe timpul iernii la noi, fiindcă se bucură de aceeași reexaminare. Muncim și sâmbetele și duminicile, ca să bucurăm cetățenii de o majorare a pensiei în luna viitoare”, menționează Liuba Rotaru, șefă a subdiviziunii Centru, CNAS.

Cererea de reexaminare a pensiei se analizează în termen de 60 de zile de la data depunerii, iar suma recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea. În primele 19 zile ale lunii ianuarie la oficiile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale au depus cereri pentru recalcularea pensiei peste 27 de mii de cetățeni, dintre care peste 16 mii au depus cereri în format online.

Citește mai mult