Guvernele Uniunii Europene au ajuns la o înțelegere politică - activele rusești înghețate vor fi folosite pentru Ucraina
Guvernele Uniunii Europene au ajuns la o înțelegere politică - activele rusești înghețate vor fi folosite pentru Ucraina. Deocamdată, însă, nu este vorba de confiscare din cauza unui vid legislativ în Uniunea Europeană.

În Uniunea Europeană au fost înghețate active în valoare de douăzeci și două de miliarde de euro, iar rezervele băncii centrale rusești, 300 de miliarde de dolari, sunt blocate în Occident, în țările Uniunii și statele grupului celor șapte. Propunerea este ca profiturile obținute din activele rusești să fie transferate Ucrainei, aproximativ 15 miliarde de euro, estimate de Bruxelles pentru perioada 2023-2027.
„Despre activele rusești înghețate, cred că pot spune că avem o înțelegere politică să încheiem lucrul în baza propunerii enunțate în decembrie, să ne concentrăm pe profituri”, a declarat Josep Borrell, șeful Serviciului Acțiune Externă al Uniunii Europene.
Soluția finală ar trebui să fie aprobată până pe 24 februarie, când se împlinesc doi ani de la agresiunea rusă totală contra Ucrainei. De asemenea, este în discuție pachetul 13 de sancțiuni.
Până acum, Uniunea Europeană a impus restricții de import și export, un plafon la gazele și petrolul Rusiei, sancțiuni bancare și financiare, pe diamante, dar și restricții pentru aviația civilă.
Comunitatea Watchdog a prezentat într-o analiză efectele acestor sancțiuni. Încasările Rusiei din exportul de gaze și petrol au scăzut cu 30 la sută, rubla se devalorizează și provoacă inflație. Este de menționat că eficiența sancțiunilor a fost contestată pe parcursul primului an de război. Potrivit relatărilor opoziției rusești, regimul de la Kremlin a reușit să evite parțial restricțiile.