Externe

165 de ani de la Unirea Principatelor Române // Liderii politici de la București vorbesc despre importanța unității în apărarea României

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că „această aniversare nu este doar un moment retrospectiv, ci și o oportunitate de a ne inspira din lecțiile valoroase ale trecutului pentru a proiecta un viitor mai bun pentru națiunea noastră”, informează News.ro.

Facebook
Sursa: Facebook

„Marcăm astăzi 165 de ani de la momentul fondator al României moderne. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești a realizat Unirea de facto a celor două principate și a reprezentat deschiderea unui drum ireversibil. Acesta a fost pasul esențial care a făcut posibil idealul nostru național, unitatea tuturor românilor, desăvârșit prin Marea Unire de la Alba Iulia din 1918. Unirea celor două principate române într-un singur stat a fost realizată prin renunțarea la orgolii politice, un mod exemplar de a pune interesul poporului deasupra intereselor personale. S-au făcut, la acea vreme, eforturi diplomatice majore și a existat o susținere financiară de o amploare impresionantă prin implicarea activă a marilor personalități ale vremii, care au militat pentru idealurile unirii în afara granițelor și au pledat cu îndârjire cauza națională în fața Marilor Puteri”, a afirmat șeful statului.

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un apel la unitate, în mesajul rostit la Mormântul Ostașului Necunoscut, de Ziua Unirii Principatelor. Doar dacă suntem uniți demonstrăm că luptăm pentru România, a adăugat el. Ciolacu a spus că 24 ianuarie este „o zi simbol a istoriei poporului român”, notează Digi24.ro.

„O zi care, la 165 de ani distanță, ne transmite la fel de puternic forța valorilor care ne definesc ca națiune. O zi care ne dă ocazia de a onora efortul și sacrificiile românilor care au luptat pentru idealurile noastre comune: unitate și suveranitate”, a spus Ciolacu.

În același timp, la Iași s-au desfășurat ceremonii dedicate Micii Uniri de la 1859. Astfel, Piața în care s-a jucat pentru prima data Hora Unirii a fost plină de oameni. La eveniment au fost prezenți președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, primarul Mihai Chirica, dar și reprezentanți ai asociațiilor care susțin construcția de autostrăzi în Moldova.

În discursul său ținut în Piața Unirii din Iași, Nicolae Ciucă a subliniat importanța unității în apărarea României împotriva populismului și oportuniștilor, pentru ca destinul țării să rămână ancorat în lumea liberă.

„Ne adunăm aici pentru a celebra împreună 165 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, la 24 ianuarie 1859. Când avem obiective clare și un plan național, România are numai de câștigat. Cine înțelege cu adevărat istoria unui popor înțelege ce trebuie să facă în continuare. Revoluția din 1848, Unirea Principatelor din 1859, formarea României Mari în 1918 și Revoluția din 1989 sunt momente ale aceluiași destin istoric. Acest destin înseamnă o Românie occidentală, europeană, suverană și independentă”, a afirmat președintele Senatului.

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, aduce omagiu orașului Iași, considerat inima Moldovei, pentru contribuția sa semnificativă în realizarea idealului unei țări mari și unite. Alexe subliniază că, deși Iașul a făcut multe sacrificii în acele vremuri, ieșenii au făcut acest sacrificiu cu demnitate, având făurirea României drept obiectiv național.

„Iașul, care a fost și este inima Moldovei, a făcut o mare jertfă pentru înfăptuirea unirii, pentru ca românii să trăiască între aceleași granițe sub aceleași valori ale noastre ale tuturor naționale. Moldovenii au sacrificat mult în vremea aceea pentru a împlini idealul unei țări mari și unite, dar a fost un sacrificiu pe care l-au făcut cu demnitate, căci făurirea României a fost obiectivul națiunii, atât de măreț încât, nici un alt interes nu a putut să îi oprească pe înaintașii noștri în determinare a lor. Tocmai de aceea, avem o datorie istorică și morală de a sprijini dezvoltarea Iașului și acestei regiuni”, a transmis președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, de pe scena din Piața Unirii.

Facebook
Sursa: Facebook

Astăzi, s-au împlinit 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. 24 ianuarie este sărbătoare națională în România, conform Codului Muncii din 2014, oferind o zi liberă cetățenilor.

Programul desfășurat de Ziua Unirii a inclus ceremonii militare și religioase la nivel național.

Gov.ro
Sursa: Gov.ro
Doina  Pozdirca

Doina Pozdirca

Autor

Citește mai mult