Noua guvernare a Slovaciei promite sprijin pentru Ucraina
Premierul ucrainean, Denis Șmîhal, l-a primit miercuri la Ujgorod pe omologul său slovac, Robert Fico, pentru a discuta despre „dezacordurile” lor cu privire la invazia rusă și continuarea ajutorului occidental acordat Ucrainei, relatează AFP. Noul prim-ministru al Slovaciei, Robert Fico, s-a angajat să sprijine Ucraina atât din punct de vedere diplomatic, cât și economic, într-un gest care i-a surprins pe mulți, notează BBC.
În urma întâlnirii, Fico a promis că va permite companiilor slovace să furnizeze arme Ucrainei.
De asemenea, oficialul slovac a declarat că va sprijini candidatura Ucrainei la aderarea la Uniunea Europeană.
„Prim-ministrul Fico a subliniat că susține pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a statului nostru”, a declarat șeful Guvernului de la Kiev.
Relațiile dintre Slovacia și Ucraina s-au deteriorat în urma unei serii de comentarii incendiare făcute de Robert Fico, care a pus sub semnul întrebării suveranitatea Ucrainei și a îndemnat la un compromis cu Rusia.
Premierul Slovaciei este considerat un apropiat al președintelui Putin, dar el neagă că ar fi pro-rus. El a cerut recent Kievului să accepte că „nu va recâștiga teritoriul pe care Rusia l-a confiscat”.