Un tribunal din Moscova l-a condamnat la patru ani de închisoare pe Igor Strelkov-Ghirkin
Un tribunal din Moscova l-a acuzat pe naționalistul rus Igor Strelkov-Ghirkin de incitare la extremism și l-a condamnat la patru ani de închisoare. Inculpatul a fost reținut în luna iulie trecut pentru o postare din 25 mai 2022, referitoare la Crimeea și la plățile de sprijin pentru familiile regimentelor aeropurtate rusești.

Anterior, Ghirkin i-a mai acuzat pe președintele rus și pe șefii armatei că nu au desfășurat războiul din Ucraina suficient de eficient. Mai mult, Ghirkin și-a propus să intre în competiția pentru prezidențialele din Rusia care se va desfășura în luna martie.
Procesul a avut loc cu ușile închise, deși Ghirkin și avocații săi au cerut ca acesta să fie deschis publicului și jurnaliștilor.
Ghirkin este un fost ofițer FSB care a luat parte la anexarea Crimeii în martie 2014 și a fost „ministrul apărării” în autoproclamata Republică Populară Donețk.
În noiembrie 2022, Strelkov-Ghirkin a fost condamnat în absență la închisoare pe viață de către Tribunalul de la Haga, care l-a găsit vinovat de prăbușirea Boeing-ului malaezian în Donbass în 2014.