Comisarul ONU pentru refugiați atrage atenția că situația umanitară din Ucraina este foarte gravă
La aproape doi ani de la începutul invaziei ruse din Ucraina, agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) a calificat situația umanitară din această țară ca fiind foarte gravă și a avertizat că ajutorul încetinește, relatează Agerpres.ro.

„Aceste atacuri aeriene lovesc în fiecare zi, în special zonele și orașele din prima linie. Și de fiecare dată când lovesc, practic aduc unele distrugeri, care îi afectează pe civili. Așa că mulți oameni rămân fără adăpost și sunt strămutați”, a declarat la Kiev Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, pentru Agenția Germană de Presă.
Șeful UNHCR a petrecut o săptămână vizitând proiecte de ajutor în Odesa, Krivîi Rih, Dnipro, Harkov și Kiev.
Societatea ucraineană s-a dovedit a fi foarte puternică și unită de la invazia rusă, dar după doi ani tensiunea este palpabilă.
„Încep să se vadă aceste fracturi și riscul este, desigur, că, în cazul în care sprijinul internațional se diminuează în toate formele sale, aceste fracturi vor deveni mai mari”, a spus Grandi.
În 2022 și 2023, activitatea UNHCR și a altor organizații de ajutor a fost bine finanțată, a declarat diplomatul italian al ONU. Dar anul acesta există un risc de reduceri.
Războiul din Ucraina a pierdut atenția internațională, în timp ce războiul din Fâșia Gaza domină mass-media. Iar în cazul celor trei donatori principali - Germania, SUA și UE -, valoarea ajutorului pentru Ucraina nu a fost încă finalizată.
„Prioritatea sunt într-adevăr locuințele, reparațiile, tot ceea ce le permite oamenilor să aibă un loc unde să stea”, a spus Grandi despre activitatea UNHCR în Ucraina.
„Punerea de ferestre noi, pentru că ferestrele sunt distruse în mod constant. Este foarte frustrant să trebuiască să o faci tot timpul, pentru că urmează noi distrugeri„, a subliniat el.
De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, UNHCR, împreună cu alte organizații umanitare și agenții ucrainene, a reparat 27.500 de case.
Reparațiile și reconstrucția sunt, de asemenea, importante pentru a le permite refugiaților din Germania și din alte țări să se întoarcă, a spus Grandi. O bază de date este în curs de dezvoltare cu Ucraina, prin care refugiații pot afla "de unde pot obține materiale, unde pot fi subvenționate".
Potrivit lui Grandi, Organizația Națiunilor Unite estimează că există 3,7 milioane de persoane strămutate intern în Ucraina și încă 6,3 milioane de refugiați în alte țări. „Zece milioane de oameni care nu locuiesc în casele lor”, a spus Înaltul Comisar.
Printre aceștia se numără 1,3 milioane de ucraineni aflați în Rusia. Acesta este numărul raportat de guvernul de la Moscova.
Accesul UNHCR la aceștia este "foarte limitat". "Nu este chiar zero, în sensul că avem un anumit contact cu unii dintre ei", a precizat Grandi. S-a luat legătura cu 70.000 până la 80.000 de persoane prin vizite și apeluri telefonice, a spus el.