Fraude masive în timpul achiziționării de arme de către armată, descoperite de Serviciul de Securitate al Ucrainei
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat, sâmbătă, că a descoperit un sistem de corupție în timpul achiziționării de arme de către armata ucraineană și că valoarea totală a fraudei ar fi echivalentă cu aproximativ 40 de milioane de dolari, scrie news.ro.
Anunțul privind frauda masivă a fost confirmat de Ministerul ucrainean al Apărării.
Lupta pentru eradicarea corupției în Ucraina rămâne o problemă majoră, în pofida deciziei Uniunii Europene de anul trecut de a deschide negocieri oficiale de aderare cu Kievul.
SBU a declarat că o investigație a „arătat că angajații Ministerului Apărării și oficialii furnizorului de arme Lvov Arsenal au furat aproape 1,5 miliarde de grivne în cadrul unei tranzacții de cumpărare de obuze”.
„Potrivit anchetei, foști și actuali funcționari de rang înalt din Ministerul Apărării și manageri ai companiilor afiliate au fost implicați în delapidare”, notează SBU
Potrivit SBU, deturnarea de fonduri a implicat achiziționarea a 100.000 de obuze pentru armata ucraineană.
SBU a declarat că un contract pentru obuze a fost semnat cu Lvov Arsenal în august 2022 - la șase luni după începerea războiului - și că plata a fost făcută în avans, unele fonduri fiind transferate în străinătate.
Cu toate acestea, comunicatul de presă precizează că nu au fost furnizate niciodată arme și că unele fonduri au fost transferate ulterior în alte conturi din străinătate.
Cinci persoane au fost primit „notificări de suspiciune", prima etapă a procedurilor judiciare ucrainene. Unul dintre suspecți a fost arestat în timp ce încerca să treacă frontiera ucraineană.