Politic

Mihai Popșoi va depune luni jurământul de învestire în funcția de ministru de Externe

Ministrul Afacerilor Externe desemnat, Mihai Popșoi, va depune, luni, 29 ianuarie, jurământul de învestire, au anunțat Guvernul și Administrația Prezidențială.

PRO Tv
Sursa: PRO Tv

Ceremonia va avea loc în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean.

Amintim că Mihai Popșoi a fost desemnat ministru al Afacerilor Externe în cadrul ședinței de miercuri, 24 ianuarie, după ce vicepremierul Nicu Popescu și-a anunțat demisia. În aceeași ședință, premierul Dorin Recean a anunțat că Cristina Gherasimov a fost desemnata ministru al Afacerilor Europene fără portofoliu. Ulterior, Recean a anunțat că Cristina Gherasimov va fi negociatorul-șef al Republicii Moldova în procesul de aderare la UE.

Menționăm că Mihai Popșoi urmează să intre în noua sa funcție din 1 februarie.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult